Propunerile prevăd întoarcerea tuturor copiilor deportați în Ucraina și schimburi de prizonieri, în timp ce Kiev ar urma să primească garanții de securitate, fonduri pentru repararea pagubelor de război și o cale rapidă de aderare la Uniunea Europeană.
Ce prevede planul de pace în 12 puncte
Sancțiunile împotriva Rusiei ar urma să fie ridicate treptat, deși aproximativ 300 de miliarde de dolari din rezervele înghețate ale băncii centrale ar fi returnate Moscovei doar după ce aceasta va fi de acord să contribuie la reconstrucția postbelică a Ucrainei.
Un „consiliu al păcii” condus de președintele american Donald Trump ar urma să supravegheze implementarea planului propus, potrivit unor surse familiare cu discuțiile.
După ce Rusia va accepta, ca și Ucraina, un armistițiu și ambele părți se vor angaja să oprească orice atac teritorial, propunerile prevăd întoarcerea copiilor deportați și schimburi de prizonieri.
Vladimir Putin (stânga) și Donald Trump. Poză cu caracter reprezentativ. Foto: Hepta
Recomandări
Un fost judecător al CCR are 10.000 de euro pensie și e bucuros că rămâne cu toți banii, după decizia CCR: „Avem dreptul. Nu înțeleg ce atâta tam-tam”
De asemenea, e vorba și de garanții de securitate pentru Ucraina, fonduri pentru refacerea infrastructurii distruse și un proces accelerat de aderare la UE.
Sancțiunile împotriva Rusiei ar urma să fie ridicate gradual, însă cele 300 de miliarde de dolari din rezervele înghețate ale Băncii Centrale ar fi returnate doar dacă Moscova va contribui la reconstrucția Ucrainei. Restricțiile ar fi reimpuse automat dacă Rusia ar ataca din nou Ucraina.
Surse: Europa și Ucraina nu vor recunoaște legal teritoriile ocupate ca fiind rusești
Moscova și Kievul ar urma să înceapă negocieri privind administrarea teritoriilor ocupate, însă nici Europa, nici Ucraina nu vor recunoaște legal aceste teritorii ca fiind rusești, au spus sursele.
Moscova a respins până acum apelurile de a opri războiul Rusia-Ucraina de-a lungul actualelor linii de front, în ciuda pierderilor uriașe suferite în luptele care durează deja de aproape patru ani.
Detaliile planului sunt în curs de finalizare și ar putea suferi modificări, au avertizat sursele, care au dorit să-și păstreze anonimatul.
Propunerea ar necesita și aprobarea Washingtonului, iar oficiali europeni ar putea călători în SUA săptămâna aceasta.
Propunerea reflectă apelurile lansate de Donald Trump săptămâna trecută de a îngheța imediat conflictul de-a lungul actualelor linii de front, înaintea începerii negocierilor.
Donald Trump: Rusia și Ucraina ar trebui să se oprească acolo unde sunt
După o convorbire telefonică cu Putin și o întâlnire la Casa Albă cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, Trump a declarat că Rusia și Ucraina ar trebui „să se oprească acolo unde sunt”.
„A curs destul sânge, iar granițele sunt trasate de război și curaj”, a scris el pe platforma Truth Social.
Președintele Donald Trump îl întâmpină pe președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, la Casa Albă. Foto: Profimedia Images
Donald Trump și-a reiterat poziția în fața reporterilor la bordul Air Force One: ambele părți ar trebui „să se oprească acum pe liniile de front, să meargă acasă, să nu mai ucidă oameni și să încheie conflictul”, adăugând că aspectele teritoriale pot fi discutate ulterior.
Trump a spus că a fost de acord să se întâlnească cu Putin la Budapesta în următoarele săptămâni.
Secretarul de stat american Marco Rubio a purtat luni convorbiri telefonice cu ministrul rus de externe Serghei Lavrov, însă cele două părți nu au reușit să ajungă la un acord privind o întâlnire pregătitoare pentru summit.
Kremlinul a încercat să tempereze așteptările privind o întâlnire timpurie între Putin și Trump.
„Munca ce urmează va fi dificilă. Nici președintele Trump, nici președintele Putin nu au oferit un calendar precis. Este nevoie de o pregătire serioasă”, a declarat purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov, citat de agenția Interfax.
Aliații Ucrainei din Coaliția voluntarilor se întâlnesc vineri
Liderii europeni au declarat marți că „susțin ferm” o oprire imediată a războiului Rusiei împotriva Ucrainei de-a lungul pozițiilor actuale, pentru a permite începerea negocierilor de pace.
Aliații Ucrainei din așa-numita „Coaliție a voluntarilor” se vor reuni vineri. Un summit al liderilor Uniunii Europene va avea loc joi la Bruxelles, pentru a discuta noi sancțiuni împotriva Kremlinului și sprijinul financiar pentru Ucraina, inclusiv prin utilizarea activelor înghețate ale băncii centrale ruse.
Deși Zelenski a criticat Budapesta ca loc de desfășurare a negocierilor, din cauza atitudinii proruse a premierului Viktor Orbán, el a spus că va participa la discuțiile summitului, dacă va fi invitat.
„Ne-am apropiat de un posibil sfârșit al războiului, pot spune asta cu certitudine. Asta nu înseamnă că se va termina cu siguranță, dar președintele Trump a realizat multe în Orientul Mijlociu, iar acum, pe acest val, vrea să pună capăt războiului Rusiei împotriva Ucrainei”, a declarat Zelenski la Kiev, după vizita sa în SUA.
Trump nu a menționat cererile Ucrainei privind sprijinul antiaerian, ajutorul energetic sau armele cu rază lungă de acțiune după întâlnirea cu Zelenski de vineri.
În timpul discuțiilor, Trump l-a îndemnat insistent pe Zelenski să accepte rapid un acord, subliniind punctele forte ale Rusiei, potrivit surselor.
Oficialii americani sugerează posibilitatea ca Ucraina să facă concesii teritoriale
Oficialii americani prezenți au sugerat posibilitatea ca Ucraina să facă concesii teritoriale pentru a permite semnarea unui acord.
Zelenski a declarat într-un interviu difuzat de NBC că războiul ar trebui „înghețat de-a lungul actualelor linii de front” înainte ca cele două părți să înceapă negocieri de pace.
„Dacă vrem să oprim acest război și să trecem urgent la negocieri diplomatice, trebuie să rămânem unde suntem acum, fără a-i da lui Putin ceva în plus”, a spus el.
None of us should put pressure on Zelenskyy when it comes to territorial concessions. We should all put pressure on Russia to stop its aggression. Appeasement never was a road to a just and lasting peace.
— Donald Tusk (@donaldtusk) October 19, 2025
Un oficial european de rang înalt a declarat că aliații Ucrainei nu au observat niciun semn că Putin renunță la cererile sale maximaliste.
Singura schimbare pare să fie la Trump, despre care aliații credeau că înțelesese nevoia de a spori presiunea asupra Rusiei, dar care aparent și-a modificat poziția după convorbirea cu Putin.
Președintele rus a reînnoit cererea ca Ucraina să cedeze întreaga regiune Donbas în cursul apelului telefonic cu Trump de joi, potrivit surselor.
Trupele ruse nu au reușit până acum să ocupe complet zona, care include regiunile Donețk și Luhansk, în peste 11 ani de lupte, și probabil ar avea nevoie de mai mulți ani pentru a o face, dacă ar reuși vreodată.
Nu este clar dacă Moscova este dispusă să facă vreo concesie teritorială în altă parte, au adăugat sursele.
Pe lângă peninsula Crimeea, anexată ilegal în 2014, și părți din Donbas, Rusia ocupă parțial și revendică regiunile Zaporijjia și Herson din sudul Ucrainei.
Liderii europeni au declarat că „sprijină cu fermitate” oprirea imediată a războiului Rusiei împotriva Ucrainei de-a lungul actualelor linii ale frontului, pentru a începe negocierile de pace, arăta anterior Bloomberg.
Aceștia au subliniat că rămân fideli principiului conform căruia frontierele internaționale nu trebuie schimbate prin forță și au susținut poziția președintelui Donald Trump, care cere încetarea imediată a luptelor.
Liderii au afirmat că este necesară intensificarea presiunilor asupra economiei și industriei de apărare a Rusiei până când Vladimir Putin va fi dispus să accepte pacea și au anunțat că lucrează la măsuri prin care activele suverane ruse înghețate să fie folosite pentru a sprijini Ucraina.
Declarația, emisă marți, vine la câteva zile după ce președintele american Donald Trump a anunțat că se va întâlni, în următoarele săptămâni, cu Vladimir Putin în Ungaria, pentru a discuta despre conflictul aflat deja în al patrulea an.
Trump a cerut ambelor părți să declare un armistițiu și să înceapă discuțiile de pace, exprimându-și totodată îndoiala în privința capacității Ucrainei de a învinge Rusia.
Cine sunt liderii europeni care au semnat apelul
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a susținut ideea înghețării luptelor de-a lungul actualei linii a frontului.
Printre ceilalți lideri care au semnat apelul se numără cancelarul german Friedrich Merz, președintele francez Emmanuel Macron, premierul britanic Keir Starmer, premierul italian Giorgia Meloni și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
We’re united, more than ever, for a just and lasting peace for Ukraine.
We support @POTUS efforts to this end.
Ukraine must be in the strongest position before, during and after any ceasefire.
This will be front and center in our EUCO and Coalition of the Willing meetings.
— Ursula von der Leyen (@vonderleyen) October 21, 2025
„Sprijinim cu fermitate poziția președintelui Trump, potrivit căreia luptele trebuie să înceteze imediat, iar actuala linie de contact să fie punctul de plecare pentru negocieri. Rămânem angajați principiului că frontierele internaționale nu pot fi schimbate prin forță”, au afirmat liderii europeni.
Vineri, mai mulți lideri europeni se vor reuni la Londra, în cadrul unei întâlniri a așa-numitei „Coaliții a voluntarilor”.
Joi, va avea loc la Bruxelles un summit al Uniunii Europene pentru a discuta noi sancțiuni împotriva Kremlinului și acordarea de ajutor financiar Ucrainei prin utilizarea activelor înghețate ale băncii centrale ruse.
Ursula von der Leyen a declarat marți, separat, că una dintre temele principale ale reuniunii va fi „plasarea Ucrainei într-o poziție cât mai puternică înainte, în timpul și după orice eventual armistițiu”.
„Trebuie să intensificăm presiunea asupra economiei Rusiei și asupra industriei sale de apărare până când Putin va fi pregătit să accepte pacea. Dezvoltăm măsuri prin care întreaga valoare a activelor suverane ruse înghețate să poată fi utilizată, astfel încât Ucraina să dispună de resursele necesare”, se arată în declarația comună a liderilor.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO

