Peter Donegan este unul dintre ei. Născut la Londra, fiul cunoscutului artist Lonnie Donegan, a povestit că a ajuns în țară datorită soției românce și tot ea a fost cea care l-a îndemnat să meargă pe scena de la Vocea României.
„M-am născut în Londra, am crescut în California și apoi Florida și Spania, iar acum în România. Am un băiat de 10 ani, a fost diagnosticat cu autism și ADHD. A fost un soc pentru noi, dar luptăm pentru el. Tot ce facem e numai pentru el. Fac muzică datorită tatălui meu, era un artist mare din anii ’50, a fost inspirație pentru marile formații: Led Zeppelin, Beatles, Rolling Stones…
Pe tatăl meu îl cheamă Lonnie Donegan. Toată viața mea am simțit o presiune să fiu la nivelul lui, este o inspirație pentru mine. În Anglia, eu nu pot să fiu Peter, voi fi mereu fiul lui Lonnie Donegan. Soția mi-a zis că e bine să vin aici, la Vocea României, ca oamenii să vadă cine sunt eu ca artist”, a spus acesta.
După ce a întors toate cele patru scaune, antrenorii au fost impresionați de interpretarea lui. „Am fost și la Vocea UK 2019, am cântat cu Tom Jones acolo”, a mai spus el.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 4
Recomandări
Primul dosar greu al Liei Savonea la șefia Înaltei Curți, soluționat în favoarea lui Dan Voiculescu: „Nu doar părțile sunt afectate, ci întreaga ordine juridică”
„A fost minunat să auzim pe cineva care stăpânește muzica, mai cu seamă un gen muzical deloc ușor, pe care noi nu-l auzim așa frecvent la Vocea României”, i-a spus Theo Rose, în timp ce Horia Brenciu i-a făcut o propunere: „Să știi că mi-ai dat un chef de live formidabil și eu aș vrea să repetăm asta într-un concert, să te invităm în concertele noastre”.
Cel care l-a câștigat însă în echipa sa a fost Smiley: „Eu aș vrea să vin eu la concertul tău, să te ascult. Mi-ar face o deosebită plăcere să lucrăm împreună. N-am mai reușit să câștig Vocea României de câțiva ani, iar anul ăsta mi-aș dori să am vocea câștigătoare în echipă”, i-a spus antrenorul.
Evoluția lui Peter Donegan o putem vedea în următoarea etapă. Până atunci, Vocea României a început în forță cu audițiile pe nevăzute, care pot fi urmărite în fiecare vineri, de la ora 20.30, pe PRO TV și VOYO.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO

