Close Menu
Diaspora Unita
    What's Hot

    MEDIAFAX 35. 2002 – Al doilea președinte american vine la București, iar România este invitată să înceapă negocierile de aderare la NATO

    October 4, 2026

    în centrul stațiunii au mai rămas 160 de metri din 200

    October 4, 2026

    Mamaia, paradisul pierdut. Ce s-a ales din „Perla litoralului românesc“ după privatizări eșuate și ridicarea haotică de construcții

    October 3, 2026
    Facebook X (Twitter) Instagram
    În Tendințe
    • MEDIAFAX 35. 2002 – Al doilea președinte american vine la București, iar România este invitată să înceapă negocierile de aderare la NATO
    • în centrul stațiunii au mai rămas 160 de metri din 200
    • Mamaia, paradisul pierdut. Ce s-a ales din „Perla litoralului românesc“ după privatizări eșuate și ridicarea haotică de construcții
    • Ceremonia premiilor Kennedy Center Honors din acest an va fi mutată de la Centrul John F. Kennedy
    • Fost congresman american condamnat la 10 ani de închisoare pentru o schemă de lobby de 50 de milioane de dolari
    • Glooob se lansează oficial în România, cu peste 500 de parteneri deja în rețea
    • Răspunsul Europei la amenințările lui Donald Trump privind sistarea exportului de motorină. Statele UE cer implicarea Agenției Internaționale pentru Energie
    • Surpriză în Orientul Mijlociu! Siria și Hezbollah s-ar fi întâlnit în secret în Turcia pentru a calma tensiunile
    Facebook X (Twitter) Instagram
    Sunday, October 4

    Diaspora UnitaDiaspora Unita

    • Acasă
    • Afaceri
    • Divertisment
    • Educație
    • Lumea
    • Opinie
    • Politică
    • Sănătate
    • Stil de viață
    • Tehnologie
    • Sport
    Diaspora Unita
    Stil de viață

    Miting al polițiștilor de penitenciare la Ministerul Justiției față de măsurile de restructure

    By adminOctober 23, 20250

    Potrivit unui comunicat remis miercuri de sindicaliști, protestul vizează „haosul instituțional instalat în Poliția Penitenciară ținută permanent sub amenințarea restructurării…

    Educație

    Piețele asiatice își extind câștigurile, indicele Nikkei din Japonia se apropie de nivelul de 50.000

    By adminOctober 23, 20250

    Indicele Nikkei 225 din Tokyo a avansat cu 0,8%, ajungând la 49.595,72 puncte, în timp ce parlamentarii japonezi se pregăteau…

    Tehnologie

    Înăsprirea legislației în privința țigărilor electronice

    By adminOctober 23, 20250

    MAE informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Singapore asupra faptului că autoritățile au…

    Sport

    Societatea Națională a Sării – Salrom ajunge la USR

    By adminOctober 23, 20250

    Marea victorie a ministrului USR al Economiei, Radu Miruță, este demiterea conducerii SNS Salrom, pe baza unui raport al Curții…

    Divertisment

    Cum arată fiica lui Mihai Găinușă la 20 de ani. Filmarea cu tânăra și cu tatăl ei e virală pe TikTok

    By adminOctober 23, 20250

    Fiica lui Mihai Găinușă, Eva, a sărbătorit împlinirea a 20 de ani pe 19 octombrie. Cu această ocazie specială, tânăra…

    Politică

    Dovada că Bolojan a fost avertizat de Ministerul Justiției din august că legea pensiilor magistraților nu are avizul CSM

    By adminOctober 23, 20250

    Curtea Constituțională a respins acum două zile proiectul pensiilor magistraților pentru că nu avea avizul obligatoriu al CSM. Actul oficial…

    Sănătate

    Buretele șerpesc, podoaba pajiștilor din România. Secretele ciupercii sălbatice, văzută ca „alternativă ideală la carne”

    By adminOctober 23, 20250

    Buretele șerpesc, o ciupercă de dimensiuni mari care împodobește numeroase pajiști din România, a fost inclusă de unii oameni de…

    Lumea

    S-a cerut suspendarea comisarului european ungar pe durata anchetei privind spionajul Ungariei în instituţii ale UE. România, dată ca exemplu într-o replică

    By adminOctober 23, 20250

    Se fac presiuni în Parlamentul European pentru suspendarea comisarului ungar pe durata anchetei privind suspiciunile de spionaj în instituţii europene care…

    Afaceri

    ”De trei ani se tot majorează taxele”

    By adminOctober 23, 20250

    Scandalul privind reforma pensiilor magistraților a ocupat prim-planul discursului public în aceste zile, dar asta nu înseamnă că măsurile economice…

    Educație

    microplastice detectate și în saline izolate

    By adminOctober 23, 20250

    Microplasticele sunt fragmente sau particule de plastic cu o dimensiune mai mică de cinci milimetri, fiind uneori vizibile cu ochiul…

    Previous 1 … 572 573 574 575 576 … 1,922 Next
    Economy News
    Stil de viață

    MEDIAFAX 35. 2002 – Al doilea președinte american vine la București, iar România este invitată să înceapă negocierile de aderare la NATO

    By adminOctober 4, 20260

    MEDIAFAX este, de 35 de ani, acolo unde se întâmplă lucrurile importante. A fost parte…

    în centrul stațiunii au mai rămas 160 de metri din 200

    October 4, 2026

    Mamaia, paradisul pierdut. Ce s-a ales din „Perla litoralului românesc“ după privatizări eșuate și ridicarea haotică de construcții

    October 3, 2026
    Top Trending
    Lumea

    Trump plănuiește să-l viziteze pe Putin înainte de prima întâlnire oficială a președintelui rus cu Zelenski

    By adminAugust 6, 20250

    Președintele american Donald Trump intenționează să se întâlnească personal cu președintele rus…

    Lumea

    De ce e convins din nou Donald Trump că războiul Rusia-Ucraina se va sfârși

    By adminAugust 6, 20250

    „Vă mulțumim pentru atenția acordată” „Emisarul meu special, Steve Witkoff, tocmai a…

    Lumea

    Romsilva are patru noi membri în Consiliul de Administrație. Cât de mult le-a redus indemnizațiile ministra Mediului

    By adminAugust 6, 20250

    Miercuri, 06 August 2025, ora 19:456520 citiriDiana Buzoianu, ministra Mediului – FOTO…

    Subscribe to News

    Get the latest sports news from NewsSite about world, sports and politics.

    Bine ați venit pe DiasporaUnita.com – Vocea globală a comunității românești!

    Diaspora Unita este o platformă media dedicată informării corecte, rapide și echilibrate a românilor din țară și de pretutindeni. Misiunea noastră este de a uni românii din diaspora și din România prin știri relevante, analize profunde și opinii sincere despre cele mai importante evenimente din lume.

    Facebook X (Twitter) Instagram Pinterest YouTube
    În Tendințe
    • MEDIAFAX 35. 2002 – Al doilea președinte american vine la București, iar România este invitată să înceapă negocierile de aderare la NATO
    • în centrul stațiunii au mai rămas 160 de metri din 200
    • Mamaia, paradisul pierdut. Ce s-a ales din „Perla litoralului românesc“ după privatizări eșuate și ridicarea haotică de construcții

    MEDIAFAX 35. 2002 – Al doilea președinte american vine la București, iar România este invitată să înceapă negocierile de aderare la NATO

    October 4, 2026

    în centrul stațiunii au mai rămas 160 de metri din 200

    October 4, 2026

    Mamaia, paradisul pierdut. Ce s-a ales din „Perla litoralului românesc“ după privatizări eșuate și ridicarea haotică de construcții

    October 3, 2026
    Facebook X (Twitter) Instagram Pinterest
    • Contactează-ne
    • Disclaimer
    • Politica de Confidențialitate
    • Termeni și Condiții
    • Despre Noi
    © 2026 diasporaunita.

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.