Chiar dacă lumea o știe de la televizor, puțini sunt cei care au aflat că Andreea Frățilă a copilărit în Cipru, țară în care a ajuns pe vremea când avea doar patru ani.
Andreea Frățilă a ajuns în Cipru când avea doar patru ani
„Mi-am petrecut copilăria în Cipru, iar asta m-a format ca om. Am locuit acolo din perioada grădiniței, până la școala generală, inclusiv. Am avut parte de o educație foarte bună! Îmi amintesc că la început nu a fost ușor să mă adaptez. Am învățat repede limba, dar mi-a fost greu să îmi fac prieteni, pentru că românii nu erau priviți cu ochi buni, chiar dacă eram doar un copil de 4 ani.
În timp, Cipru a devenit a doua mea casă. Cele mai frumoase amintiri sunt cele petrecute la malul mării… Și acum parcă simt valurile «mării mele» atingându-mi piciorușele. Mergeam și în tabere religioase, unde învățam despre credință și bunătate”, a spus Andreea Frățilă în exclusivitate pentru Libertatea.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 21
Recomandări
Sergiu Băhăian, scos din pușcărie pentru a fi tratat într-un spital de stat. Toate bolile de care suferă temutul „călău al boschetarilor”
Întrebată cum s-a descurcat în momentul în care s-a întors în România, prezentatoarea de la Antena Stars ne-a dezvăluit că nu i-a fost ușor, iar mutarea a fost un șoc cultural.
Vedeta s-a adaptat greu când a revenit în România
„M-am întors în România împreună cu familia mea, însă nu a fost ușor nici aici. Nu mai știam limba română, iar copiii râdeau de mine, pentru că pronunțam anumite cuvinte greșit. Totuși, experiențele trăite m-au făcut mai puternică. Încerc să ajung în Cipru cât pot de des, pentru că acolo am rădăcinile, familia și prietenii. Mă încarcă și îmi amintește de puritatea copilului din mine, pe care o păstrez în suflet.
Mutarea a fost un șoc cultural în ambele sensuri: și când am plecat din România, dar și când m-am întors. În Cipru mi-a fost greu să-mi fac prieteni la început, iar în România am trăit aceeași situație. Da, am avut momente de singurătate, dar cred că m-au ajutat să devin mai puternică, să îmi dezvolt creativitatea și să îmi construiesc un univers al meu. Am fost un copil introvertit, credincios și visător, iar aceste lucruri mă definesc și astăzi”, a mai afirmat Andreea Frățilă în exclusivitate pentru Libertatea.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO

