Reformarea Regiei Naționale a Pădurilor riscă să fie blocată de alegerea făcută de Consiliul de Administrație, scrie Mihai Goțiu în România curată.
În articol se precizează:
Consiliul de Administrație (CA) al Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva a ignorat apelul societății civile de a nu alege în funcția de director general o persoană controversată. Jean Vișan, numit, ieri, director general interimar pentru o perioadă de 5 luni, este o asemenea persoană.
Membru deja al conducerii Romsilva din primăvara acestui an (director al Direcției de Regenerare Dezvoltare), Jean Vișan a fost, începâd cu 2020, șef al Serviciului Investiții, Fonduri Proprii, Accesibilizare, Buget și Fonduri Externe, Regenerarea Pădurilor și Perdele Forestiere. În ceea ce privește investițiile, Jean Vișan a ocupat funcții de conducere încă din anul 2010. Domeniile pe care le-a supervizat sunt criticate aspru în raportul de audit pentru Romsilva al Curții de Conturi, făcut public în luna iunie și care a fost transmis Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În raport, Curtea a semnalat că lipsesc aproape 2,5 milioane lei din fondul de accesibilizare al Regiei, destinat întreținerii și construirii de noi drumuri forestiere. De asemenea, raportul susține că s-au constatat neconformități în valoare totală peste 13,35 milioane de lei care au generat abateri financiar contabile (10,4 milioane de lei), precum și prejudicii (aproape 3 milioane de lei) la obiectivele de investiții, se arată într-o analiză publicată de România Curată.
Cu privire la realizarea perdelelor forestiere – unele din marile probleme ale României în lupta împotriva deșertificării și una din cele mai importante revendicări civice ale ultimilor ani – Curtea de Conturi arată că deși suprafața expropriată în acest scop a fost extrem de mică (doar 328 de hectare), nici măcar aceasta n-a fost întabulată în totalitate. „Activitatea de realizare a perdelelor forestiere se desfășoară cu greutate. (…) Cauze: control intern/managerial ineficient”, scrie în Raportul Curții de Conturi.
Curtea de Conturi reproșează Romsilva, implicit celui care a răspuns de această activitate, Jean Vișan, că nu a accesat fondurile de ameliorare cu destinație funciară, fonduri externe nerambursabile, din fondul de mediu și alte fonduri prevăzute de lege pentru a realiza perdele forestiere.
„Ca șef al serviciului responsabil cu investițiile, cu accesibilizarea ori cu perdelele forestiere, Jean Vișan trebuie să ofere explicații procurorilor cel puțin în calitate de martor, urmând ca pe parcursul cercetărilor să se stabilească dacă se impune sau nu schimbarea calității lui. Dacă în cazul perdelelor forestiere, Curtea de Conturi semnalează incompetența, în ceea ce privește investițiile referința e clară la prejudicii de milioane de lei. Dacă raportul e confirmat, asta e deja faptă penală”, arată Mihai Goțiu, coordonatorul editorial al platformei România Curată și expert pe politici publice de mediu la Societatea Academică din România.
Mai multe detalii, pe România Curată (aici).

