„Sâmbătă, poporul, camarazii, milițienii, rezerviștii și tinerii sunt așteptați în cazărmi pentru instruire și pentru a învăța să tragă pe poligoane, pentru apărarea patriei”, a declarat Maduro vineri seara, în cadrul unei ceremonii televizate.
El a îndemnat totodată voluntarii care s-au înscris recent să se prezinte la unități.
Apelul are loc după ce Statele Unite au desfășurat nave de război în Caraibe, în cadrul unei operațiuni antidrog pe care Maduro o consideră o „amenințare” directă.
În paralel, președintele venezuelean a lansat o campanie de înrolare în miliție pentru a contracara riscul unei posibile invazii americane.
Relațiile dintre Washington și Caracas sunt tensionate încă din 1999, când a venit la putere președintele marxist Hugo Chávez. Nici după moartea acestuia, raporturile nu s-au îmbunătățit, iar Maduro a rămas la conducere, în pofida acuzațiilor de fraude electorale masive.
În timpul primului său mandat, Donald Trump a impus un embargo asupra petrolului, principala resursă a Venezuelei, afectând grav economia țării.
În 2020, Maduro a fost acuzat de „narcoterorism”, iar autoritățile americane au oferit o recompensă de 50 de milioane de dolari pentru informații care să ducă la arestarea sau condamnarea sa.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO

