Un anunț oficial în acest sens a fost făcut de Forțele Terestre Finlandeze. Este vorba de cel mai apropiat sediu de comandament NATO de granița cu Rusia.
Anterior, cel mai apropiat comandament NATO de Rusia se afla la Szczecin, în Polonia, și anume Corpul Multinațional „Nord-Est”, situat la 414 kilometri de Kaliningrad.
În prima etapă, aproximativ zece ofițeri vor activa la Mikkeli, dar numărul lor va crește la 50 în următorii ani, inclusiv finlandezi.
Noul centru va fi responsabil pentru gestionarea forțelor terestre în zona de nord a NATO, coordonarea acțiunilor armatelor naționale, precum și planificarea comună a exercițiilor și operațiunilor. Noua structură va fi subordonată Comandamentului NATO „Norfolk” din Statele Unite, responsabil pentru Atlantic și Arctica.
Finlanda a aderat la NATO în primăvara anului 2023, renunțând astfel la decenii de neutralitate militară pentru a nu avea soarta Ucrainei. Aderarea Finlandei la NATO a mărit lungimea frontierei comune a NATO cu Rusia cu peste 1.300 de kilometri, dublând-o efectiv, notează sursa citată.
Vladimir Putin a susținut inițial că a atacat Ucraina pentru a împiedica extinderea NATO. Ulterior, după aderarea Finlandei, liderul de la Kremlin și-a schimbat discursul și a susținut că vecinul nordic „poate să facă ce vrea” în privința aderării la NATO. Experții consideră că aderarea Finlandei și a Suediei la NATO reprezintă o înfrângere strategică pentru Putin.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO

