O întorsătură neașteptată are loc în cazul lui Vorayuth Yoovidhya, moștenitorul imperiului Red Bull. După 13 ani de la accidentul mortal în care a fost implicat, autoritățile thailandeze redeschid ancheta. Noi probe ar putea duce la condamnarea miliardarului.
În 2012, Vorayuth, cunoscut sub porecla «Boss», a lovit mortal cu Ferrari-ul său un polițist pe motocicletă în Bangkok, capitala Thailandei.
După ce a târât victima aproximativ 200 de metri, suspectul a fugit de la locul accidentului.
Unele acuzații s-au prescris
Deși unele acuzații, precum depășirea vitezei legale sau fuga de la locul accidentului, s-au prescris între timp, autoritățile continuă investigațiile.
Vorayuth a evitat în repetate rânduri să se prezinte în fața instanței, invocând motive medicale sau deplasări în străinătate.
Când s-a emis în cele din urmă un mandat de arestare, suspectul părăsise deja țara. Se presupune că s-ar afla la Londra, deși locația sa exactă rămâne necunoscută.
Noi dovezi în cazul manipulării probelor
Recent, 8 persoane, inclusiv foști procurori și un fost general de poliție, au fost judecate pentru falsificarea vitezei cu care circula Vorayuth în momentul accidentului.
Deși 6 dintre acuzați au fost achitați, 2 foști procurori au primit pedepse cu închisoarea.
Recomandări
Ilie Bolojan a amenințat cu demisia în ședința coaliției: „Dacă nu suntem în stare să facem o reformă simplă, căutați altă soluție, fără mine”
Procurorul general intenționează să conteste verdictul, susținând că există noi probe care demonstrează manipularea vitezei înregistrate.
Acest lucru este cel care ar putea duce la redeschiderea cazului împotriva lui Vorayuth.
Autoritățile se confruntă acum cu o cursă contra cronometru. Ultima acuzație rămasă, cea de ucidere din culpă, se va prescrie în septembrie 2027, conform legislației thailandeze.
Cum s-a produs accidentul
Vorayuth Yoovidhya se afla la volanul unui automobil Ferrari, pe 3 septembrie, 2012, când a intrat în coliziune cu un polițist pe motocicletă aflat în timpul serviciului. În urma accidentului, polițistul a murit.
Yoovidhya a fost în 2012 acuzat de conducere în stare de ebrietate, negiljență criminală și fugă de la locul accidentului.
Sergentul Wichien Klanprasert răspundea la un apel legat de un jaf când motocicleta lui a fost lovită de ceea ce martorii au descris ca fiind o mașină sport neagră, la 5.00, anunța în 2012 poliția thailandeză.
Anchetatorii au urmărit petele de ulei de la locul faptei până la casa lui Yoovidhya. Zeci de polițiști au înconjurat clădirea, dar au intrat după ce au obținut un mandat. În curte au găsit un Ferrari negru avariat în partea din față, cu airbag-urile declanșate.
Recomandări
Guvernul analizează majorarea TVA de la 21% la 23% în 2026. Creșteri și în turism
Yoovidhya a recunoscut că se afla la volanul mașinii și că a lovit motocicleta, însă a susținut că polițistul i-a tăiat calea. Vorayuth Yoovidhya a fost eliberat pe o cauțiune de 16.000 de dolari.
Vorayuth Yoovidhya i-a plătit familiei victimei echivalentul a 97.000 de dolari pentru a împiedica lansarea unui proces civil.
Acuzațiile fuseseră retrase în 2020, conform CNN.
Una dintre cele mai bogate familii din Thailanda
Bunicul său, Chaleo Yoovidhya, a creat formula băuturii energizante Krathing Daeng, sau Red Bull, care a devenit populară în Thailanda.
În 1987, acesta s-a asociat cu austriacul Dietrich Mateschitz,, care a murit în 2022, și au creat împreună brandul internațional.
Averea familiei lui Vorayuth Yoovidhya a fost evaluată la 13,1 miliarde de dolari de către Forbes, în 2017, iar tatăl lui Vorayuth, Chalerm, este al doilea cel mai bogat om din Thailanda, cu 20,2 miliarde de dolari.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO

