De data aceasta am pus ochii pe un personaj mai mult decât misterios: August von Finck (18 iulie 1898-22 aprilie 1980), baronul finanțelor hitleriste. Fiu al bancherului Wilhelm von Finck (1848-1924), fondator al gigantului de asigurări Allianz și al băncii private Merck Finck & Co., August a transformat afacerea de familie în pușculița lui Adolf Hitler și a Germaniei naziste. Era considerat cel mai bogat și totodată cel mai zgârcit om din Bavaria, etichetă invalidată de generozitatea arătată, în anii 1930, față de planurile și proiectele Partidul Muncitoresc Național-Socialist German (NSDAP). Generozitate justificată, e adevărat, de interesele pentru arienizările care au urmat. În continuare, are cuvântul cercetătorul olandez David de Jong, autorul unei anchete tulburătoare: „Miliardarii naziști. Istoria întunecată a celor mai bogate dinastii germane” (Corint, 2023): „Haus der Deutschen Kunst/Casa de Artă a Germaniei a fost inaugurată în iulie 1937, tocmai când luau avânt arianizările, iar baronul August von Finck era gata să tragă foloasele din munca asiduă în slujba lui Hitler. Faruri călăuzitoare ale NSDAP, cum ar fi avocatul personal al führerului, Hans Frank, și coruptul șef al filialei müncheneze, Christian Weber, deţineau deja conturi oficiale de partid și personale la Merck Finck, banca privată a aristocratului August von Finck. Venise acum vremea ca baronul să-și extindă instituţia financiară și să se debaraseze de rivalii săi evrei”.
Gaz pe foc
După faptă, și răsplată, nu? „Prima ţintă a fost un concurent din München: Martin Aufhäuser, partener principal la H. Aufhäuser, una dintre cele mai mari bănci private ale Germaniei. Finanţistul protestase împotriva Legilor de la Nürnberg, conform cărora era considerat evreu. Aufhäuser a făcut cerere de exceptare spre a-și redobândi drepturile cetăţenești și a salva banca familiei, o procedură care necesita permisiunea personală a lui Hitler”. Și? „Deloc surprinzător, führerul i-a respins cererea. Von Finck a profitat de ocazie ca să toarne gaz pe foc. Într-o scrisoare din 11 noiembrie 1937, adresată Camerei de Comerţ München, expune o propunere de eliminare a băncii H. Aufhäuser, care se încheia astfel: «Astăzi, sectorul bancar privat din Germania este alcătuit mai ales din instituţii neariene. Epurarea treptată a acestei ramuri atât de puternic influenţată de elementul evreiesc nu trebuie întreruptă prin aprobarea cererilor de exceptare, ci trebuie […] promovată prin toate mijloacele»”. Convenabil, nu? De fapt, japcă pe față!
Noaptea de Cristal – siluiri și sinucideri
„Banca H. Aufhäuser – menționa cercetătorul olandez David de Jong – a fost confiscată în timpul Nopții de Cristal, celebrul pogrom împotriva evreilor care a avut loc pe întreg teritoriul Germaniei la 9 și 10 noiembrie 1938, și rapid arianizată. După săptămâni petrecute în «arest de protecţie» în lagărul de la Dachau, Martin Aufhäuser și fratele lui au părăsit Germania și au sfârșit în America. Celălalt partener de la banca lor și soţia lui s-au sinucis după Noaptea de Cristal. Von Finck, în calitate de reprezentant al statului în sectorul bancar privat din Bavaria, a primit sarcina de a lichida portofoliul de acţiuni al lui Martin Aufhäuser. Cu banii obţinuţi s-a achitat „taxa de fugă”, după ce fostul proprietar reușise deja să părăsească ţara. Baronului i s-a ivit ocazia primei arianizări pe când își înteţea atacurile împotriva colegilor evrei de la Aufhäuser”.
Afacerea Dreyfus
Amănunțit: „Otto Christian Fischer, un mare bancher nazist și coleg cu von Finck în consiliul director al muzeului, era șeful autorităţii bancare a Reichului, fiind astfel o figură-cheie în arianizările instituţiilor financiare. În toamna lui 1937, el l-a pus pe baron în legătură cu Willy Dreyfus, proprietarul marii bănci private germane J. Dreyfus, și cu Paul Wallich, partener la sucursala berlineză a băncii. Willy Dreyfus, supus unor presiuni ca să fie de acord cu arianizarea, hotărâse să vândă banca familiei. Închisese deja sucursala din Frankfurt, după ce unul dintre parteneri îi fusese ameninţat cu deportarea în lagăr. În același timp, Dreyfus începuse să caute un cumpărător pentru sucursala mai mare din Berlin. Obţinerea unui sediu în capitală era o rară ocazie pentru von Finck. Banca lui avea o sucursală în München, iar jocurile importante se făceau la Berlin. Firește că voia și el să participe. Tratativele dintre Willy Dreyfus și adjunctul lui von Finck au început în decembrie 1937. Julius Kaufmann, un director pe jumătate evreu al băncii Dreyfus, a fost martor la cele trei luni de discuţii din Berlin și a oferit mai târziu detalii despre cum l-a silit von Finck pe Willy Dreyfus să reducă preţul de vânzare”.
Negocieri amiabile – ha, ha, ha!
Limpede: „Pentru început, baronul a refuzat să preia obligaţiile băncii, în valoare de 450.000 de mărci, privitoare la pensiile angajaţilor și pensionarilor săi evrei. După ce Dreyfus a prezentat un bilanţ contabil care includea deja clauze și deprecieri care scădeau valoarea sucursalei cu alte 400.000 de mărci, von Finck l-a presat să mai scadă, inclusiv prin subevaluarea construcţiei. Ajustările acestea au mai luat 700.000 de mărci din preţul de vânzare, care a ajuns la vreo două milioane. Una peste alta, von Finck l-a forţat pe Dreyfus să-şi vândă sucursala berlineză cu cel puţin 1,65 de milioane de mărci (circa 1,5 milioane de dolari la acea vreme) mult sub valoarea ei reală. Merck Finck va afirma însă mai târziu că se ajunsese la «preluarea» sucursalei Dreyfus prin «negocieri amiabile»”.
Mariaje mixte privilegiate
Tot înainte: „Paul Wallich, fostul partner, a semnat un contract de consultanţă pe 10 ani. Iar asta în ciuda faptului că Merck Finck instituise o regulă conform căreia banca nu putea angaja decât persoane cu «sânge pur german». De asemenea, se cerea «o dovadă a originilor ariene» ale soţului/soţiei. Conform Legilor de la Nürnberg, Wallich și Julius Kaufmann erau amândoi evrei, dar soţiile lor erau creștine. Li s-a permis amândurora să facă trecerea de la Dreyfus la Merck Finck, însă aranjamentul a ţinut doar atât timp cât cei doi evrei aflaţi în «mariaje mixte privilegiate», încheiate înaintea preluării puterii de către Hitler, au fost consideraţi utili. Baronul Egon von Ritter, bun prieten cu von Finck, a devenit principal partener la sucursala berlineză a băncii Merck Finck. El l-a concediat rapid pe Kaufmann pentru că nu era arian, însă l-a obligat să rămână cele șase luni care mai erau până la expirarea contractului, ca să ajute la reorganizarea sucursalei. Dar el măcar a supravieţuit. Soarta lui Paul Wallich a fost mult mai tristă”.
Citește pe Antena3.ro
Ultimele clipe ale ucrainencei de 23 de ani care a fugit în SUA pentru că se temea de război. Ce s-a întâmplat în trenul în care urcase
Banca Führerului
Adică? „Contractul de muncă i-a fost suspendat de îndată ce banca nu a mai avut nevoie de serviciile lui, dar nu înainte să se profite de ajutorul lui la redistribuirea conturilor de client. Wallich s-a sinucis în timpul unei călătorii de afaceri la Köln, la numai câteva zile după Noaptea de Cristal. Arianizarea afacerii Dreyfus i-a adus celebritate peste noapte băncii lui von Finck, care a ajuns cunoscută în Berlin drept «banca Führerului». Pentru un adept fanatic al lui Hitler, așa cum era August von Finck, un compliment mai frumos nici că se putea. Operaţiunea a fost lăudată și în cercurile financiare, ca model pentru «de-evreizarea» suplimentară a domeniului bancar privat, ea declanșând un atac împotriva băncilor evreiești mai mici din întreaga ţară. După ce arianizarea s-a finalizat și a fost publicată la 5 martie 1938, Willy Dreyfus a emigrat la Basel. Dar avea să-l mai întâlnească pe August von Finck…”.
Familia Rothschild, jefuită în Austria
Afacerea Dreyfus avea să fie însă doar aperitivul… „Cea mai spectaculoasă arianizare i-a picat lui August von Finck în poală la o săptămână după ce se încheiase preluarea sucursalei Dreyfus. La 12 martie 1938, armata germană intra în Austria și încorpora ţara în Reich. Mii de austrieci s-au înșirat de-a lungul șoselelor și străzilor ca să-i întâmpine pe soldaţi. Persecuţia populaţiei evreiești locale, deopotrivă de către germani și austrieci, a demarat încă din timpul Anschluss-ului, cum s-a numit acţiunea de ocupare a Austriei. Lui von Finck i s-a oferit curând ocazia să arianizeze S.M. von Rothschild, cea mai mare bancă particulară a ţării, aflată în proprietatea ramurii austriece a faimoasei dinastii Rothschild. Baronul Louis von Rothschild conducea instituția cu sediul la Viena înfiinţată de străbunicul său. Louis a fost arestat în cursul anexării și închis la fostul hotel de lux Metropole, din centrul vechi al capitalei, devenit acum noul sediu al Gestapoului. Banca a fost confiscată. Toate celelalte proprietăţi personale ale familiei, inclusiv operele de artă și palatele, au fost jefuite”.
Preferințe (naziste)
Surprinzător? Deloc! „Într-unul dintre palate s-a înfiinţat rapid celebrul Birou Central pentru Emigraţia Evreiască, condus de Adolf Eichmann. Emil Puhl, vicepreședintele Reichsbankului din vremea conducerii lui Walther Funk, își amintea, mai târziu, că Ministerul Afacerilor Economice a preferat ca o bancă particulară să se ocupe de arianizarea S.M. von Rothschild. Ministrul Funk voia să împiedice marile bănci comerciale, cum ar fi Deutsche și Dresdner, să-și sporească influenţa în Austria. Puhl afirma că multe bănci particulare au vrut să arianizeze S.M. von Rothschild, dar că alegerea băncii Merck Finck «are fără îndoială de-a face cu influenţa pe care o avea dl Fink [sic] asupra partidului și statului». Von Finck, între alte numeroase funcţii ocupate în anii regimului nazist, era și membru în consiliul consultativ al Reichsbankului”.
Refuzat de SS, validat de Hermann Göring
Urmarea e savuroasă: „Tatăl lui August și cel al lui Louis fuseseră buni prieteni. Tânărul baron a fost, prin urmare, invitat la Zürich de către un reprezentant al familiei Rothschild, la începutul lui mai 1938, «ca să discute posibile soluţii» pentru problema băncii confiscate. Ulterior, von Finck s-a dus la Viena, unde s-a întâlnit cu Josef Bürckel, coruptul gauleiter al capitalei și totodată Reichskommissar pentru Austria anexată. I-a spus acestuia că dorea să-și extindă banca în sud-estul Europei și i-a cerut ajutorul «pentru obţinerea, în acest scop, a unei bănci evreiești din Viena». A doua zi, în cadrul unei ședinţe mai extinse, lui von Finck i s-a comunicat că S.M. von Rothschild ar fi cea mai potrivită nevoilor lui, iar Merck Finck a fost desemnată s-o administreze. Dar SS-ul a refuzat să transfere custodia unei proprietăţi atât de valoroase. Astfel, von Finck a plecat la Berlin ca să-i ceară lui Hermann Göring să intervină. Numai după ce acesta a semnat şi apoi a expediat o telegramă șefului SS din Austria, dând asigurări că von Finck este «capabil să se ocupe de treburi dificile» și că are «excelente legături de partid», i-a recunoscut SS-ul dreptul de administrare”.
Nimic de furat pentru baron
Previzibil: „Administrarea băncii S.M. von Rothschild a fost transferată către Merck Finck la începutul lunii iulie, la ţanc pentru marele chef de ziua baronului, care urma să împlinească 40 de ani peste două săptămâni. Cu puțin timp înainte să încheie cea de-a doua arianizare, von Finck a refuzat o alta. În ziua de 3 iunie 1938, a primit de la primarul nazist al Nürnbergului o scrisoare. În aceasta, primarul îl întreba dacă mai era interesat de arianizarea băncii private Anton Kohn, citând discuţiile lor preliminare pe această temă. Respectiva instituţie financiară, deţinută de fraţii evrei Kohn, fusese, alături de Merck Finck, cea mai importantă bancă privată a Bavariei, dar sub regimul hitlerist ajunsese să aibă mari greutăţi. La 11 iunie 1938, baronul i-a răspuns primarului că nu-l mai interesa arianizarea ei, din pricina situaţiei financiare și a «clientelei evreiești» restrânse. În opinia lui, lipsa clienţilor evrei echivala cu mai puţine active de înhăţat. Cum nu prea mai era nimic de furat, nu era o propunere atractivă pentru antisemitul aristocrat”.
„Atenții” pentru Göring
Pe fir: „August von Finck legase și el, la fel ca Flick, o legătură reciproc avantajoasă cu Hermann Göring. Merck Finck a cumpărat în scurtă vreme de la statul nazist banca S.M. von Rothschild, contra sumei de aproximativ 6,3 milioane, cu vreo 42 de milioane sub valoarea ei estimată. Achiziţia a fost parţial finanţată cu titluri de valoare furate din conturile bancare private ale membrilor familiei Rothschild. După vânzare, Göring a intervenit încă o dată, la solicitarea lui von Finck. De această dată, Ministerul Afacerilor Economice era acela care refuza să transfere activele S.M. von Rothschild. După intervenţia lui Göring, ministerul lui Funk a transferat activele direct băncii private a baronului. Arianizările i-au apropiat și mai mult pe von Finck și Flick de Göring. Fiind toţi trei împătimiţi ai vânătorii, baronul și industriașul au participat în numeroase rânduri la întâlnirile organizate de Göring cu prilejul zilei de naștere la Carinhall, proprietatea lui din nordul Berlinului. Von Finck i-a oferit cadouri în valoare chiar şi de 10.000 de mărci, drept mulţumire pentru sprijinul oferit la obţinerea băncii Rothschild. Flick a plusat, dăruindu-i câteva tablouri semnate de vechii maeștri, cumpărate de el la licitaţie”.
Cea mai generoasă răscumpărare achitată vreodată
Câte ceva și despre mult lăudata „corectitudine” germană: „Mita era ceva de bază în familia Göring. Era ceva de bază și în regimul nazist. După 13 luni de detenţie, Louis von Rothschild a fost eliberat de Gestapo după ce a fost obligat să cedeze sub semnătură banca familiei și proprietăţile sale personale. August von Finck pretindea, mai târziu, că s-a folosit de trecerea pe care o avea la Göring ca să obţină eliberarea lui Rothschild, când, în realitate, fraţii lui au plătit în acest scop circa 21 de milioane de dolari. Suma rămâne cea mai generoasă răscumpărare achitată vreodată în istoria modernă, echivalentă astăzi cu 385 de milioane de dolari. Rothschild a imigrat în America. Arianizată, S.M. von Rothschild a fost reînfiinţată sub denumirea de Banca Eduard von Nicolai, după noul partener principal din Viena. Von Finck a furnizat majoritatea capitalului și a deţinut o participaţie majoritară. Celălalt partener din Viena era baronul Edmund von Ritter, recomandat lui von Finck de fratele Egon, partener principal la sucursala berlineză arianizată a Merck Finck. Doi fraţi baroni, două arianizări diferite”.
Prada se împarte cu prietenii
Aproape de final: „Strădaniile lui von Finck de a strânge fonduri pentru proiectul de suflet al führerului se dovedeau cum nu se poate mai rentabile. Într-un an de la deschiderea muzeului – Haus der Deutschen Kunst/Casa de Artă a Germaniei -, baronul arianizase două bănci mari. Activele băncii lui şi-au mărit de patru ori valoarea, de la 22,5 la 99,2 milioane de mărci. În pofida faimoasei lui zgârcenii, el a împărţit prada cu prietenii. A început prin a-i face pe confraţii baroni, Edmund și Egon von Ritter, parteneri la băncile lui arianizate. Apoi, l-a răsplătit pe bancherul Otto Christian Fischer, făcându-l partener și acţionar la Merck Finck. Din două mișcări dibace, Merck Finck devenise cea mai de succes bancă privată din epoca naţional-socialistă. O expansiune clădită pe inteligenţă antreprenorială, pe tradiţionalele pile și, desigur, pe fructele unui antisemitism virulent”. Povestea de succes a familiei von Finck continuă și astăzi…
82 de ani a trăit August von Finck, baronul finanțelor hitleriste (1998-1980).
„Banca H. Aufhäuser a fost confiscată în timpul Nopții de Cristal, celebrul pogrom împotriva evreilor care a avut loc pe întreg teritoriul Germaniei la 9 și 10 noiembrie 1938, și rapid arianizată”, David de Jong, cercetător
„După săptămâni petrecute în «arest de protecţie» în lagărul de la Dachau, Martin Aufhäuser și fratele lui au părăsit Germania și au sfârșit în America. Celălalt partener de la banca lor și soţia lui s-au sinucis după Noaptea de Cristal”, David de Jong, cercetător
„Von Finck, în calitate de reprezentant al statului în sectorul bancar privat din Bavaria, a primit sarcina de a lichida portofoliul de acţiuni al lui Martin Aufhäuser. Cu banii obţinuţi s-a achitat «taxa de fugă», după ce fostul proprietar reușise deja să părăsească ţara”, David de Jong, cercetător
„Arianizarea afacerii Dreyfus i-a adus celebritate peste noapte băncii lui von Finck, care a ajuns cunoscută în Berlin drept «banca Führerului». Pentru un adept fanatic al lui Hitler, așa cum era August von Finck, un compliment mai frumos nici că se putea”, David de Jong, cercetător
„Lui von Finck i s-a oferit ocazia să arianizeze S.M. von Rothschild, cea mai mare bancă particulară a Austriei, aflată în proprietatea ramurii austriece a faimoasei dinastii Rothschild”, David de Jong, cercetător
„Finck a cumpărat de la statul nazist banca S.M. von Rothschild contra sumei de 6,3 milioane, cu vreo 42 de milioane sub valoarea ei estimată. Achiziţia a fost parţial finanţată cu titluri de valoare furate din conturile bancare private ale membrilor familiei Rothschild”, David de Jong, cercetător
››› Vezi galeria foto ‹‹‹
