A fost o seară plină de emoții, tensiune și decizii radicale la MasterChef România. Cei trei chefi i-au supus pe concurenți la probe dificile, în care le-au testat abilitățile culinare, creativitatea și capacitatea de adaptare. În urma testului sub presiune, Marius Vulpe și George Apetrei au părăsit competiția, spre surprinderea tuturor. Show-ul a fost lider de audiență.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 9
Dan Bittman și trupa Holograf au degustat preparatele concurenților de la MasterChef 2025
Concurenții rămași în lupta pentru marele premiu de 75.000 de euro și titlul de MasterChef România 2025 au început seara cu o probă încărcată de emoție: fiecare a primit o fotografie cu mama sa și a trebuit să gătească un preparat care să transmită un mesaj personal, de dragoste și recunoștință. Printre lacrimi și povești emoționante, concurenții au depănat amintiri și au transformat această probă într-un moment aparte. Degustarea preparatelor a fost făcută de cei trei chefi, alături de Dan Bittman și trupa Holograf, invitați special să cânte piesa „Mama” în platoul MasterChef.
Recomandări
Cum a scăpat Sebastian Ghiță de cinci dosare de corupție în care era cercetat. Al șaselea dosar, șanse mari să fie „prescris”
Marius Vulpe și George Apetrei au părăsit competiția MasterChef
În urma primei probe, Ana Dragoș, Ștefan Măchiță, Alisa Cârstea, Marius Vulpe, Alex Schmutzer și George Apetrei au ajuns la testul sub presiune. Legați la ochi, au fost nevoiți să aleagă pește sau fructe de mare și să le transforme într-o farfurie de nivel MasterChef. Ingredientele dificile și greșelile tehnice au atras critici dure din partea chefilor. Pentru Marius și George, verdictul a fost fără apel: competiția continuă fără ei.
Câți români s-au uitat marți, 7 octombrie 2025, la MasterChef România
Ediția de marți seară a fost lider absolut de audiență. În intervalul 20:27 – 23:02, PRO TV a înregistrat 7,1 puncte de rating și 23,6% cotă de piață, în rândul publicului național, format din persoane cu vârste cuprinse între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, în timp ce televiziunea clasată pe locul doi a obținut 6,5 puncte de rating și 21,5% cotă de piață.
Săptămâna viitoare, concurenții vor avea parte de noi provocări spectaculoase, inclusiv un masterclass dedicat pastelor prezentat chiar de către cei trei chefi, dar și probe care le vor testa atât creativitatea, cât și rezistența la presiune. Noi episoade MasterChef România, luni și marți, de la ora 20:30, la PRO TV și pe VOYO.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO

