La câteva ore după eliberarea ostaticilor israelieni, teroriștii Hamas au executat luni seară mai multe persoane din Fâșia Gaza, pe care le-a acuzat de colaborare cu Israelul sau că au legătură cu luptele interne dintre gruparea teroristă, clanurile și milițiile locale, potrivit unor surse palestiniene și videoclipurilor care circulă pe rețelele de socializare, a relatat ynetnews.
Execuțiile au fost publice. Printre cei uciși s-a numărat Ahmad Zidan al-Tarabin, despre care gruparea Hamas susține că se ocupă de recrutarea de agenți pentru miliția lui Abu Shabab, una din milițiile anti-Hamas formate pe parcursul războiului.
Surse palestiniene au declarat că execuțiile au vizat persoane suspectate de „trădare” sau de menținerea unor legături cu entități străine.
Acestea au avut loc la scurt timp după ce președintele american Donald Trump a declarat în timpul zborului său spre Israel că a dat Hamas undă verde să gestioneze securitatea internă în Gaza „așa cum consideră de cuviință”.
„Vor să oprească problemele și au fost deschiși în privința asta, iar noi le-am dat aprobarea să o facă pentru o perioadă de timp”, a spus Trump. „Aproape 2 milioane de oameni se întorc în clădirile care au fost demolate și se pot întâmpla multe lucruri rele. Așa că vrem să fie – vrem să fie sigur. Cred că va fi bine. Dar cine poate ști sigur.”
Încleștări sângeroase între forțele de securitate ale Hamas, clanuri și miliții
Duminică, potrivit relatărilor din Gaza, 52 de membri ai puternicului clan Dagmoush au fost uciși în cadrul unor încleștări violente cu forțele de securitate interne ale Hamas. Doisprezece teroriști Hamas au fost, de asemenea, uciși, inclusiv fiul unui oficial de rang înalt din Hamas, Bassem Naim. Membrii Hamas ar fi folosit ambulanțe pentru a lua cu asalt cartierul în care locuiește clanul puternic înarmat – o familie care, conform unor relatări, a cooperat cu Israelul.
„E un masacru”, a spus fiica unui membru al clanului. „Târăsc oamenii de acolo, copiii țipă și mor, ne ard casele. Cu ce am greșit?”
Clanul Dagmoush, unul dintre cei mai puternice din Fâșia Gaza, s-a confruntat și anterior cu Hamas. Locuitorii au avertizat că escaladarea actuală riscă să destabilizeze echilibrul intern fragil al enclavei, pe fondul unor atacuri motivate de răzbunare între familii rivale.
După anunțul privind intrarea în vigoare a armistițiului, Hamas a declarat că nu va permite un vid de securitate în Gaza. Conform planului de pace al lui Trump, Hamas nu va mai guverna enclava și va accepta să se dezarmeze. Gruparea Hamas a fost de acord să renunțe la guvernare în condițiile în care forțele palestiniene locale preiau puterea, respingând orice prezență străină.
Oficialii israelieni au admis recent că Israelul a oferit sprijin limitat, precum și arme mai multor miliții din Gaza. Una dintre ele este condusă de Yasser Abu Shabab, care operează în Rafah. Potrivit Hamas, forțe ale sale l-au ucis pe unul dintre apropiații lui Abu Shabab și însuși liderul miliției este o țintă.
O altă miliție, condusă de clanul al-Mujaida din Khan Younis, este condusă de Hossam al-Astal, care a declarat pentru agenția de știri israeliană Ynet că Hamas este slăbită și „nu mai deține o putere semnificativă”.
Miliția sa a atras atenția recent când IDF a atacat o celulă Hamas care încerca să-i atace pe luptătorii săi din Khan Younis. Conform rapoartelor palestiniene, peste 22 de teroriști Hamas au fost uciși. Al-Astal a declarat că atacul a expus slăbiciunea crescândă a Hamas.
Al-Astal și-a stabilit miliția în cartierul Kizan al-Najjar din Khan Younis, prezentându-se ca un „salvator” și invitând locuitorii să se mute în zona evacuată de forțele israeliene și plasată sub controlul său. El a subliniat că cartierul se află sub autoritatea sa directă și se coordonează cu miliția lui Abu Shabab, care controlează părți din estul Rafah și estul Khan Younis, deși cele două operează independent.

