Gabriela Cristea a vorbit deschis, în cel mai recent episod al podcastului lui Cătălin Măruță, despre transformările prin care a trecut în ultimii ani și despre lupta ei cu greutatea. Invitată alături de soțul ei, Tavi Clonda, vedeta a recunoscut că pandemia i-a schimbat complet stilul de viață și că s-a refugiat în mâncare pentru a face față stresului.
„Eu fac exerciții, pentru că nu trebuie să mănânci cât ai în farfurie. La exterior este o presiune, dar depinde cum tratezi situația. Eu știu foarte bine cine sunt și cum am ajuns în situația asta. Sunt în proces de a pierde kilograme. Pe mine m-a dat peste cap pandemia. Pandemia a fost pentru mine un șoc. A avut părți bune, dar și negative. (…) M-am refugiat în mâncare. Mie îmi place să gătesc singură. Am gătit și am pierdut cumva frâiele”, a povestit Gabriela Cristea.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 15
Lupta cu kilogramele a devenit mai grea odată cu vârsta
Fosta prezentatoare TV de la Antena Stars a explicat că lupta cu kilogramele a devenit mai grea odată cu vârsta și cu instalarea premenopauzei.
Recomandări
Filmul complet al exploziei care a omorât trei oameni și a rănit alți 13 într-un bloc din București
„Înainte era ușor să slăbesc. Ajunsesem să mănânc compulsiv din cauza oboselii. Pe vremuri, dacă mă îngrășam un kilogram sau cinci… în două săptămâni eram țiplă. Acum, pentru că se acumula oboseală, eu nu mai făceam față. Am ajuns eu cu mine să nu mă mai simt confortabil. (…) Eu știu cine sunt și de ce am ajuns în situația asta. Eu știu și cum să ies din situația asta. I-am zis lui Tavi că eu sunt o slabă într-un corp de grasă. Eu multă vreme n-am știut să-mi cumpăr haine pentru numărul meu. A fost un declic foarte mare când am intrat la o premenopauză și am început să am niște probleme fiziologice nasoale. Nu mai puteam să respir și nu mai puteam să dorm. Începusem să am probleme și cu tensiunea. Am zis am două variante: continui așa și mor sau fac ceva. Am lucrat mental, pentru că acolo este treaba”, a spus fosta prezentatoare TV de la Antena Stars.
Gabriela Cristea a început să mănânce foarte puțin
Vedeta a mărturisit că nu a apelat la nutriționist și că a ales să-și asculte propriul corp. Gabriela Cristea a subliniat că procesul de slăbire nu ține doar de dietă, ci și de echilibru emoțional și acceptare de sine.
„Nu, nu am fost la nutriționist. Mănânc foarte puțin. Mănânc maximum de două ori pe zi. Dacă nu simt nevoia, eu nu mănânc. Am avut săptămâni când am trăit cu 400 de calorii. (…) Știi de câte ori am schimbat bateriile la cântar?! Am încă rochii care mă așteaptă cuminți în dulap”.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO

