Articol de Daniel Grigore – Publicat vineri, 31 octombrie 2025, 15:01 / Actualizat vineri, 31 octombrie 2025 15:01
Cu Igor Tudor demis după catastrofalul început de sezon (3 victorii, 5 egaluri, 3 înfrângeri), Juventus l-a angajat pe Luciano Spalletti, cel care a câștigat titlul alături de Napoli în 2023.
Spalletti a fost ultima dată selecționer al Italiei, dar mandatul pe banca Squadrei Azzurra nu a decurs conform așteptărilor.
La Juventus, experimentatul antrenor va avea misiunea de a readuce echipa în lupta pentru primele locuri. El a semnat un contract pe termen scurt, până la finele sezonului, urmând ca acesta să fie prelungit dacă obiectivele vor fi îndeplinite.
În prima conferință la Juventus, Luciano Spalletti explică: „De ce am acceptat un contract pe numai 8 luni?”
Dar cum de a acceptat Spalletti un astfel de contract? Motivul, spune el, ar fi că vede un potențial deosebit în actualul grup de jucători.
„Nu am avut nicio problemă să accept un contract pe 8 luni. Dacă aș fi fost în locul celor de la Juventus, aș fi procedat la fel. Așa cum le-am spus jucătorilor, sper să reintrăm în cursa pentru Scudetto. Ambițiile noastre trebuie să fie la cel mai înalt nivel. Mai sunt 29 de meciuri, iar în cariera mea am văzut de toate.
Nimeni nu are o baghetă magică, ce se întâmplă pe teren va determina cum va arăta viitorul meu. Nu am nevoie de un contract drept garanție. Situația este simplă. Dacă am acceptat, am făcut-o pentru că văd un potențial important în această echipă”, a afirmat Spalletti, citat de Gazzetta dello Sport.
În ceea ce privește stilul de joc, el promite un fotbal plăcut ochilor. Tacticianul italian a dezvăluit că va apela inclusiv la un sistem cu 4 apărători:
„Vom încerca să punem în scenă un fotbal spectaculos, plăcut de privit. Ca adversar, am realizat mereu frumusețea și tehnologia din acest stadion. Vom încerca să facem ceva diferit și pe teren. Pentru moment trebuie să câștigăm, apoi putem vorbi și despre alte lucruri”
Dorința de a o readuce pe Juventus la un nivel de top este mai importantă decât vindecarea rănilor după despărțirea de echipa națională. Am respect pentru [Igor] Tudor, pe care-l salut călduros. Sunt norocos să-l cunosc, este o persoană minunată, un adevărat profesionist.
Pentru început, voi căuta să continuăm ceea ce s-a făcut până acum, mai ales la meciul cu Udinese. Va dura ceva, vom încerca și o apărare în 4”.
Primul lui meci ca antrenor al lui Juventus va avea loc sâmbătă, la Cremona, contra vecinei de clasament.
Meciul menționat de Spalletti, cu Udinese, a fost câștigat de „Bătrâna Doamnă” cu 3-1.

