Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a adoptat o hotărâre privind punerea la dispoziție a unei capacități aeriene de transport medicalizat (Medevac) în sprijinul autorităților elvețiene, ca urmare a solicitării formulate de Confederația Elvețiană prin intermediul Mecanismului European de Protecție Civilă, în urma incendiului dintr-un club din stațiunea Crans-Montana.
Reprezentanții Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) au anunțat, vineri, într-un comunicat postat pe Facebook, că transportul medical este realizat cu aeronave aparținând Ministerului Apărării Naționale, configurate pentru misiuni medicale, iar asistența pe timpul zborurilor este asigurată de personal medical specializat din cadrul UPU SMURD București. Misiunile se desfășoară sub coordonarea Departamentului pentru Situații de Urgență, în conformitate cu procedurile Mecanismului European de Protecție Civilă.
Secretarul de stat în MAI, șeful DSU, dr. Raed Arafat, a declarat că, la nevoie, poate fi utilizat unul dintre avioanele militare, cu echipă de la SMURD București, pentru a transfera pacienți critici sau mai puțin critici către unități medicale specializate, menționează sursa citată.
Astfel, o aeronavă MApN este deja pregătită, vineri, pentru a efectua o misiune medicală pe ruta Lausanne – Paris, în vederea transferului mai multor pacienți cu arsuri grave către unități medicale din Franța.
Reprezentanții DSU au reamintit că, vineri, la solicitarea DSU, o altă aeronavă a Forțelor Aeriene Române a decolat pentru transportul unui pacient român cu arsuri către Belgia, iar la întoarcere a adus în țară alți pacienți aflați la tratament.
‘Cheltuielile aferente misiunilor sunt asigurate conform cadrului legal în vigoare, urmând ca o parte din costurile eligibile să fie rambursată prin bugetul alocat Mecanismului European de Protecție Civilă al Uniunii Europene. Prin aceste acțiuni, România își reafirmă solidaritatea cu Confederația Elvețiană și angajamentul de a contribui activ la gestionarea situațiilor de urgență majore, atunci când este solicitat sprijin internațional, având ca prioritate salvarea vieții și protejarea sănătății persoanelor afectate’, se subliniază în comunicatul DSU.
Referitor la aceste misiuni, ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, a arătat, vineri, că sprijinul acordat este unul firesc, bazat pe solidaritate și responsabilitate umanitară.
‘Când cineva are nevoie, nu întrebi de ce sau cât costă. Acționezi … pentru că în astfel de momente nu mai există granițe sau funcții, ci doar oameni care îi ajută pe alți oameni’, a declarat ministrul Radu Miruță, într-o postare pe pagina sa de Facebook. AGERPRES / (AS – autor: Iulia Carciog, editor: Marius Frățilă, editor online: Ady Ivaşcu)

