După finala Insula Iubirii 2025, conflictul dintre Maria Avram și ispita Oana Monea a continuat, cele două fiind la cuțite din cauza lui Marius Avram, care a avut o relație cu ispita în emisiune. Înainte de plecarea din Thailanda, între Maria Avram și Oana Monea ar fi existat un conflict fizic. Concurenta ar fi adus injurii, ar fi amenințat și i-ar fi dat Oanei Monea câteva palme.
Procesul Oanei Monea cu Maria Avram
Conform cancan.ro, Oana Monea a intentat procesul împotriva Mariei, iar aceasta a primit deja notificarea de chemare în judecată. Contrariată din cauza declarațiilor pe care soția lui Marius le face în online, Oana Monea cere 30.000 de euro daune morale de la Maria pentru denigrare. Se pare că ispita ar fi strâns dovezi scrise de la colegii de pe Insulă pentru a se demonstra că nu a existat niciun conflict între ele.
Întrebată într-un interviu pentru Cancan despre proces, ispita a lămurit: „Așteptăm, aștept de la avocata mea vești. Totul este cât se poate de real, nu este nimic inventat, așa cum a declarat cine a declarat. Vedem ce se va întâmpla pentru că nu cred că putem să vorbim orice despre oricine fără să existe consecințe.”.
Și a continuat: „În momentul în care am decis să fac acest lucru, m-am văzut cu avocata mea, am pus pe masă toate dovezile și mi-a zis că da, avem șanse reale. Aici mă refer inclusiv la acel apel de 30 de minute pe care l-am avut cu Marius și el spune că nu s-a întâmplat nimic acolo, așa că am toate dovezile din lume mai puțin ceea ce a spus ea că s-ar fi întâmplat ceva.”
Recomandări
Imperiul familiei basarabene Slivinschi, asociată cu mituirea șefilor ELCEN. Cumpără firme în România pe bandă rulantă, are afaceri cu LukOil și prosperă din contracte cu statul
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 14
Oana Monea l-a uitat pe Marius Avram
Deși de la Insula Iubirii 2025 a plecat cu Marius Avram, relația Oanei Monea cu concurentul nu a durat prea mult, el s-a întors la soția Maria. Având în vedere despărțirea, Oana s-a reorientat și acum e într-o nouă relație.
Iubitul Oanei Monea e un polițist căruia ispita nu i-a dezvăluit încă identitatea, nici poze nu a făcut publice cu el. Doar l-a menționat într-un clip postat pe TikTok. „Ce faci iubitu? Hai, măi, iubitu, mulțumesc. Ești cel mai bun iubit din lumea asta. Mi-a adus șosete măi! Stai să te pup, să nu pleci”, a spus Oana Monea, pe live.
Într-un interviu acordat emisiunii Xtra Night Show de la Antena Stars, Oana Monea a vorbit deschis despre transformările prin care a trecut după experiența sa la „Insula Iubirii”. Fie că a fost vorba de carieră sau viața personală, vedeta și-a impresionat fanii prin sinceritate și energie pozitivă. Cel mai neașteptat moment al discuției a fost legat de viața sa amoroasă.
„Da, m-am îndrăgostit. Sunt într-o relație de patru luni și îmi merge foarte bine”, a mărturisit Oana. Deși îl cunoștea pe actualul partener de câțiva ani, abia recent au hotărât să își dea o șansă ca și cuplu. „M-a cucerit prin bunătatea lui și prin siguranța pe care o emană. Este extrem de frumos și, sincer, mă intimida la început”, a completat ea.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO

