Author: admin

La Adunarea Generală ONU, președintele Trump a afirmat că Londa va trecea la legea fundamentalistă islamică, lansând astfel un atac la adresa primarului Khan. Premierul de la Londra a numit afirmațiile lui Trump drept „ridicole” și a declarat: „Ideea introducerii legii Sharia este un nonsens. Și Sadiq Khan este un om foarte bun și chiar combate infracțiunile grave”. Deși a menținut o relație de colaborare cu liderul american, premierul britanic a recunoscut că aceasta este o zonă de dezacord. „Avem conversații deschise despre multe lucruri. Dar vreau să îmi exprim sprijinul pentru primarul nostru”, a precizat Starmer. Sadiq Khan, primul…

Read More

„Sunt foarte mulțumit, victoria asta poate aduce încredere și multe milioane. L-am scos pe Alibec că așa era înțelegerea cu Bîrligea, să joace amândoi”, a declarat Gigi Becali după meci, potrivit Gândul. Pentru victoria cu Go Ahead Eagles, FCSB primește din partea UEFA suma de 450.000 de euro. Pentru calificarea în faza principală din Europa League, cei de la FCSB aveau deja asigurate 4,31 milioane de euro. Miculescu a ajuns la nouă reușite în tricoul celor de la FCSB în cupele europene și a reușit să egaleze la acest capitol nume importante din istoria echipei roș-albastre. În istoria clubului au…

Read More

Acei oameni politici care au trecut la dreapta oligarhilor, la dreapta președinților pro-ruși, dacă vă spun că sunt pro-europeni, nu-i credeți, nu sunt pro-europeni, vor face din Republica Moldova o nouă Georgia.Federația Rusă știe că acum este ultima șansă de a opri integrarea europeană a Republicii Moldova. Mai mult, cu o Moldova pro-rusă, Rusia ar putea face mult deranj în Ucraina. Dacă în Republica Moldova am avea un guvern care nu ar respecta reguli europene, nu ar respecta legi europene, nu ar respecta valori europene, atunci Uniunea Europeană nu va mai avea legal posibilitatea de a ajuta Republica Moldova, avertizează europarlamentarul…

Read More

Rusia urmărește în prezent doi sateliți Intelsat folosiți de armata germană, a declarat joi ministrul german al Apărării, Boris Pistorius.Oficialul a dezvăluit aceste operațiuni în timp ce anunța o investiție de 35 de miliarde de euro (41 de miliarde de dolari) în programele spațiale ale Germaniei pentru următorii cinci ani, potrivit Associated Press.Pistorius a subliniat că Rusia și China au capacitatea de a purta război în spațiu și ocupă deja poziții strategice. „Pot bruia, orbi, manipula sau perturba cinetic sateliții”, a spus acesta la o conferință dedicată spațiului organizată la Berlin, adăugând că armata germană a fost deja vizată de…

Read More

Grecia va asigura escorta și trecerea în siguranță a navelor din „Global Sumud Flotilla”, a anunțat ministrul de externe Giorgos Gerapetritis într-o declarație pentru Reuters, pe marginea Adunării Generale a ONU. Oficialul a precizat că „un număr mic de bărci se află în apele Cretei, iar noi vom garanta navigația lor în siguranță”. Gerapetritis a adăugat că autoritățile elene au informat deja guvernul israelian despre participarea unor cetățeni greci la această flotilă și a subliniat că Grecia va lua toate măsurile necesare pentru ca tranzitul să decurgă fără incidente. Flotila Global Sumud are ca scop sprijinirea populației din Gaza și…

Read More

Liderul Sindicatului Liber „Navalistul” de pe Șantierul Naval Damen Mangalia a rămas la București, după protestul de miercuri, organizat în fața Ministerului Economiei. Acesta a intrat în greva foamei, în fața instituției, dar ministrul Radu Miruță susține, în continuare, că problemele șantierului vor fi rezolvate de administratorul judiciar și de investitori. Declarațiile ministrului USR nu sunt susținute de protestatari, care prezintă o variantă cu totul diferită față de cea a ministrului. Deși au apărut informații despre presupuși investitori străini care deja salvează șantierul naval de la Mangalia, sindicaliștii au explicat, pentru Jurnalul, că doar s-au copiat câteva fragmente din raportul…

Read More

Preşedintele american Donald Trump a declarat, joi, că este pregătit să ridice „aproape imediat” sancţiunile impuse sectorului de apărare al Turciei, dacă Ankara renunţă la importurile de petrol din Rusia. Afirmaţia a fost făcută înaintea întrevederii de la Casa Albă cu omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan.„Aş dori să înceteze cumpărarea de petrol din Rusia”, a spus Trump, potrivit DW. El a amintit că Washingtonul a sancţionat Turcia în 2020, după achiziţia sistemelor antiaeriene ruseşti S-400. Atunci, SUA au blocat şi accesul Ankarei la programul F-35, invocând riscul ca Moscova să obţină informaţii sensibile despre avionul american de ultimă generaţie.…

Read More

Billy Vigar, fost jucător al academiei Arsenal, s-a stins din viață la doar 21 de ani, în urma unei leziuni cerebrale suferite în timpul unui meci din ligile inferioare. Accidentarea, produsă pe terenul de joc, a dus la o comă indusă și, în cele din urmă, la decesul său. Billy Vigar a murit la doar 21 de ani. FOTO: Arsenal.com Billy Vigar, atacant la Chichester City și fost junior al clubului Arsenal, a murit joi dimineață, la vârsta de 21 de ani. Tânărul a suferit o leziune cerebrală severă în timpul unui meci disputat sâmbăta trecută în Isthmian League Premier…

Read More

Este o zi în care norocul poate apărea în forme neașteptate – o veste bună, o întâlnire providențială sau o oportunitate care schimbă totul. Pentru trei zodii, universul pare să le răsplătească eforturile și să le arate că drumurile li se deschid. ♉ Taur Pentru Tauri, ziua vine cu o surpriză de proporții. Fie că este vorba despre o sumă de bani neașteptată, o oportunitate profesională sau o veste care aduce liniște sufletească, 26 septembrie marchează începutul unei perioade de stabilitate și abundență. Universul le transmite că se află pe drumul cel bun și că e momentul să aibă încredere…

Read More

Direcţia de acţiune a partidelor suveraniste este „aliniată cu Moscova”, a declarat joi, la Digi 24, Nicuşor Dan. Votul pe care partidele suveraniste l-au dat împotriva legii care permite doborârea dronelor reprezintă „este încă un semn” în acest sens, mai spus președintele. Nicuşor Dan spune că România ştie să se apere. FOTO Administrația Prezidențială „(Votul în ce priveşte legea referitoare la drone este, n.r.) încă un semn că ele sunt aliniate – voit, nevoit, influenţate, nu pot, nu sunt în măsură eu să spun asta – dar că direcţia lor de acţiune este aliniată cu Moscova, asta e clar. (…)…

Read More