Author: admin

Drumul dintre Albița/Leușeni și Chișinău încă așteaptă să aibă o calitate pe măsura frumuseții viilor și codrilor prin care șerpuiește lin. Cu toate acestea, îți inspiră o calmitate care predomină și în Chișinău, o stare care contrastează cu ochii curioși și temători ațintiți de presa internațională asupra viitorului Republicii Moldova pe fondul ingerințelor hibride ale Kremlinului prin intermediul unor actori politici și non-politici locali. Soarele rămâne stăpân pe cer, iar norii îl încearcă rar. Poate fi o prevestire pentru alegerile care urmează în două zile? PAS, încrezător înainte de alegeri Cu doar câteva ore înainte de încheierea campaniei electorale, Partidul…

Read More

La Budapesta, capitala Ungariei, a avut loc evenimentul de schimb cultural chino-maghiar „Destin comun, viitor comun”, organizat de China Media Group (CMG), Fondul Ungar de Sprijin pentru Servicii Media și Managementul Activelor și Asociația de Prietenie Ungaria–China. Cu acest prilej, președintele CMG, Shen Haixiong, a transmis un mesaj video participanților.La eveniment au luat parte și au rostit alocuțiuni: ambasadorul Chinei în Ungaria, Gong Tao, subsecretarul de stat al Ministerului Culturii și Inovației al Ungariei, Csaba Gábor, adjunctul șefului executiv al Fondului Ungar de Sprijin pentru Servicii Media și Managementul Activelor, Pető Zoltán, președinta Asociației de Prietenie Ungaria–China, Nagy Judith, și…

Read More

Rectificarea de buget, care va fi aprobată miercuri sau joi, asigură fluxurile de plăți, pentru ca salariile și pensiile în România să fie achitate până la sfârșitul anului, a declarat prim-ministrul Ilie Bolojan. El a răspuns astfel, întrebat, dacă sunt bani pentru plata pensiilor și salariilor până la finalul anului, în urma rectificării bugetare. ‘Sunt și această rectificare de buget, care a fost propusă astăzi și va fi aprobată zilele următoare, miercuri sau joi, asigură fluxurile de plăți, pentru ca salariile și pensiile în România să fie achitate până la sfârșitul anului’, a declarat Ilie Bolojan, luni seară, la Digi…

Read More

Moștenirea complexă a legendarului Gianni Agnelli provoacă un nou conflict în familia care controlează Ferrari și Stellantis. Mama președintelui grupurilor, Margherita Agnelli, îl dă în judecată pe propriul fiu, într-un proces care ar putea schimba structura de putere din imperiul Exor. Un bilet scris de mână redeschide disputa În cadrul unei audieri care a avut loc recent la tribunalul din Torino, avocații Margheritei au prezentat un document scris de mână, nedivulgat până acum, care ar reprezenta o anexă la testamentul lui Gianni Agnelli, datată 20 ianuarie 1998. Potrivit acestei note, aproximativ 25% din holdingul „Dicembre” – structura prin care familia…

Read More

Şase bebeluşi au murit din cauza unei bacterii luate în spital, la Iaşi. Premierul Ilie Bolojan a fost întrebat, luni seara, dacă aduce vreo vină autorităţii locale pentru această tragedie. „În primul rând vreau să transmit încă o dată sentimentul de compasiune acestor familii care şi-au pierdut copiii, pentru că nu este un lucru foarte uşor să treci peste o astfel de tragedie. În ceea ce priveşte responsabilităţile, să ştiţi că în aceşti ani, în sistemul sanitar din România, în fiecare an, sumele care au fost alocate au crescut an de an. Cea mai mare creştere de bugete în ultimii…

Read More

Fostul milionar Irinel Columbeanu a fost surprins zilele trecute la un restaurant, în compania fiicei sale, Irina. Tânăra i-a tăiat friptura și au mâncat împreună din aceeași farfurie.  Într-un clip publicat pe TikTok, tânăra a arătat cum l-a răsfățat pe tatăl ei. „Bună ziua, suntem la aceeași masă și o să degustăm alte feluri de mâncare. Avem ficat de rață, o pulpă de rață, mămăligă, chiar extraordinar”, a spus Irina.  Cei doi au început masa cu diverse sortimente de pâine cu unt, iar apoi au trecut la preparatele principale. Irinel Columbeanu a degustat pulpă de rață, ficat de rață, dar și caracatiță,…

Read More

Autoritățile talibane din Afganistan au eliberat din arest un cetățean american în urma unei vizite la Kabul a trimisului SUA, Adam Boehler, au transmis duminică, pe 28 septembrie, atât autoritățile de la Washington, cât și cele afgane.Amir Amiri, deținut în Afganistan din decembrie 2024, a fost eliberat după negocieri mediate de Qatar și s-a îndreptat spre Doha, a declarat o sursă oficială citată de Reuters.Eliberarea vine la o săptămână după ce președintele SUA, Donald Trump, le-a spus talibanilor că dorește returnarea bazei militare Bagram către Statele Unite și a amenințat că „lucruri rele” se vor întâmpla dacă baza nu revine…

Read More

„Astăzi, prin vânzarea a tot ce mai era al României, peste 80% din sistemul bancar și resursele țării nu mai aparțin poporului român. Ori, pe acest fond și mai ales în domeniul energiei – pentru că energia este sângele economiei – nu ai cum să tinzi către un TVA de 24%, în condițiile în care 90% din dividende se duc la bugetul de stat”, a declarat Georgescu. El a explicat că modul în care sunt stabilite costurile energiei se transformă într-o povară fiscală pentru cetățeni: „Practic, factura de energie a devenit un instrument de a maximiza taxele pentru poporul român,…

Read More

Luni, 29 Septembrie 2025, ora 21:19153 citiriPremierul Ilie Bolojan – Foto: Facebook/Ilie BolojanRectificarea de buget pe anul 2025 “va fi aprobată miercuri sau joi” iar pe baza acesteia vor fi asigurați și banii necesari pentru plata pensiilor și a salariilor, până la finalul anului 2025, a anunțat premierul Ilie Bolojan.Șeful Executivului a făcut aceste precizări în seara de 29 septembrie 2025, într-o emisiune la postul Digi 24.Deși s-au furnizat bani pentru pensii și salarii, “nu au fost luați bani de la investiții”, a precizat Ilie Bolojan.Potrivit acestuia, pe primele șase luni ale anului 2025 (deci înainte ca el să preia…

Read More

Valoarea nominală a emisiunii de luni a fost de 400 de milioane de lei, iar băncile au subscris 1,271 miliarde de lei.Marţi este programată o licitaţie suplimentară prin care statul vrea să atragă încă 60 de milioane de lei la randamentul stabilit luni pentru obligaţiuni.Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna septembrie 2025, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 6,2 miliarde de lei, la care se poate adăuga suma de 795 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.Suma totală, de 6,995 miliarde lei, este cu 385 milioane de lei mai mare faţă…

Read More