Author: admin

Sacoul a fost mult timp considerat un simbol al eleganței masculine, rezervat în principal pentru ocazii formale sau medii profesionale. Cu toate acestea, în ultimii ani, sacourile de barbati au început să fie reinterpretate și integrate în ținute mult mai diverse, de la cele casual până la cele smart-casual. Această schimbare reflectă o evoluție a stilului masculin, în care rigiditatea costumului clasic cedează locul unor combinații mai relaxate, dar la fel de rafinate.Moda contemporană pune accent pe individualitate, iar sacoul devine un element-cheie în exprimarea personală. Fie că este purtat cu o pereche de jeanși, cu pantaloni chino sau chiar…

Read More

Dezastru cu bilanț tragic în Indonezia. O clădire de internat islamic din orașul Sidoarjo, provincia Java de Est, s-a prăbușit luni seara peste elevi și muncitori.Potrivit autorităților, trei persoane au murit și 99 au fost spitalizate, unele cu răni grave. Numărul victimelor ar putea crește, întrucât cel puțin 38 de persoane – majoritatea băieți cu vârste între 12 și 17 ani – sunt încă prinse sub dărâmături.Clădirea, parte a internatului islamic Al Khoziny, s-a prăbușit în timpul rugăciunilor. Fetele, care se aflau într-o altă parte a clădirii, au reușit să scape.Cauza prăbușiriiAgenția pentru atenuarea dezastrelor a declarat că structura de…

Read More

Primele confruntări din Cupa României la handbal masculin sunt programate joi, 23 octombrie, în manșă unică și includ următoarele partide: • ACS Dinamyc Zalău – CSA Steaua București• SCM Politehnica Timișoara – CSU Târgoviște• CS Medgidia – CSM Vaslui• CSU Constantin Brâncuși Târgu Jiu – CSU Suceava• CS Universitatea Cluj – CSM Sighișoara• CSU Galați – CSU Pitești• CSO Teutonii Ghimbav – CS Unirea Sânnicolau Mare• CSM Făgăraș – CS Universitatea Craiova• CSM Odorheiul Secuiesc – CSM Oradea• CS Concordia Chiajna – CS Politehnica Iași În competiția feminină, în turul preliminar s-au înscris șase echipe din divizia a doua, care…

Read More

Șefii de la Agenția Executivă Administrația Autovehiculelor (IAAA) și-au obligat subordonații să colecteze mită, a declarat pentru BNT viceprimerul bulgar Grozdan Karadjov, ministru al Transporturilor.Declarația a fost făcută după ce doi angajați ai IAAA au fost arestați pentru că au cerut mită șoferilor de camion care transportau echipamente pentru concertul lui Robbie Williams.Karadjov a spus că a existat un caz de constrângere din partea superiorilor asupra subordonaților pentru a colecta mită, date care pot fi transmise procuraturii sau Direcției Generale de Combatere a Criminalității Organizate (GDBOP), după ce angajații agenției au susținut aceste declarații sub semnătură.„Angajații noștri au început, de…

Read More

Televiziunea Română a anunțat intrarea oficială în sistemul internațional EBU Sport, o platformă online integrată care a fost lansată în februarie 2024 și aflată momentan în „stadiu embrional”, după cum a susținut directorul său, Glen Killane, prezent la București. Glen Killane, Dan Turturică și Mihai Covaliu au lansat colaborarea în România Startul parteneriatului a fost lansat la conferinţa de presă susţinută astăzi, la sediul TVR, unde, alături de Killane, la aceeași masă au stat Dan Cristian Turturică (președinte – director General SRTv) și Mihai Covaliu (președinte COSR). Platforma își propune să promoveze cu predilecție sporturi olimpice mai puțin vizibile la…

Read More

„După aproape trei ani de vărsare de sânge, acest plan este cea mai bună șansă, cel puțin cea mai bună șansă de până acum, pentru a pune capăt războiului”, a declarat Merz reporterilor la Berlin. „Faptul că Israelul susține acest plan este un pas important înainte”, a spus el. „Acum Hamas trebuie să fie de acord și să deschidă calea către pace. Acesta este cu adevărat ultimul pas necesar și solicit în mod expres Hamas să fie de acord cu planul”. Comentariile lui Merz vin după ce președintele SUA și premierul israelian Benjamin Netanyahu au declarat luni la Casa Albă…

Read More

Președintele Nicușor Dan crede că România nu era pregătită să intre în UE Preşedintele României, Nicuşor Dan, a spus că România şi Bulgaria nu erau pregătite pentru aderarea la UE. România a încheiat procesul de aderare la UE prin semnarea Tratatului la 25 aprilie 2005, iar aderarea efectivă ca stat membru s-a realizat la 1 ianuarie 2007. „Încă trăim din bucuria de alaltăieri, după rezultatele din Republica Moldova. Evident că ne dorim o Europă în care şi în nord-estul României şi în sudul României să avem ţări care sunt membre UE. Credem că România are o experienţă în asta. A fost…

Read More

Aproape 1.000 de persoane s-au adunat sâmbătă, 27 septembrie, în fața biroului oficial de recepție al președintelui Vladimir Putin, pentru a protesta față de problemele sociale și de mediu. A fost cea mai amplă manifestație de opoziție organizată de la începutul anului 2024. FOTO: Captură video X @wartranslated Aceștia au cerut păstrarea spațiilor verzi și a monumentelor arhitecturale și s-au opus drumurilor cu taxă, proiectelor de demolare și reducerilor la beneficii sociale, scrie, scrie The Moscow Times. Unele grupuri au depus, potrivit relatărilor, sute de pagini de semnături deodată. Organizatorii celei mai recente „depuneri în masă de petiții” – printre care…

Read More

Marti, 30 Septembrie 2025, ora 14:5132 citiriInagine dintr-o fabrică de mașini FOTO captură Youtube/ GommeBlog.itJim Farley, directorul general al Ford, avertizează că Statele Unite nu își pot îndeplini planurile ambițioase în materie de inteligență artificială dacă nu există forța de muncă necesară pentru a construi și întreține infrastructura aferentă. Piața AI este estimată să ajungă la 4,8 trilioane de dolari până în 2033, iar Farley subliniază că țara a neglijat forța de muncă necesară pentru centrele de date și facilitățile de producție care vor susține această dezvoltare.„Cred că intenția există, dar nu există nimic care să susțină ambiția”, a declarat…

Read More

Problema corupției „răspândite” din România este ridicată din nou în documente oficiale ale Statelor Unite, mai exact în raportul Departamentului de Stat pe anul 2025 privind climatul investițional.Documentul este ca un ghid care le prezintă firmelor americane interesate să investească în România avantajele pe care le are economia românească:„Guvernul menține un regim de investiții în mare parte deschis. Poziția strategică a României, apartenența la Uniunea Europeană (UE) și la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), forța de muncă relativ bine pregătită, salariile competitive și resursele naturale abundente fac din această țară o locație atractivă pentru firmele care doresc să acceseze…

Read More