- Diplomația privind Strâmtoarea Ormuz nu a dat „niciun rezultat”, Europa cere libertatea navigației
- Calendarul pentru Bacalaureat 2027 a fost stabilit. Probele scrise încep mai devreme din cauza schimbărilor climatice
- Atacurile rusești au distrus 12 milioane de cărți în Ucraina, chiar înainte de începerea școlii. „Este ca și cum ne-am pierde inimile”
- Inadecvarea președintelui Dan
- Viitură fulgerătoare în Marele Canion. Un mort și 15 persoane dispărute
- Momente spectaculoase cu lansarea telescopului spațial Roman. Misiunea ar putea schimba modul în care înțelegem Universul
- Victorie la fotografie pentru Aurelian Andronache la Timișoara. Doar 19 sutimi l-au despărțit de Simone Tempestini
- Peste un milion de români își serbează azi onomastica de Sfântul Alexandru, cel care a lăsat mut un filosof păgân
Author: admin
Potrivit sursei citate, în intervalul 5 octombrie, ora 21:00 – 9 octombrie, ora 21:00, din noaptea de duminică spre luni (5/6 octombrie), aria ploilor se va extinde treptat dinspre sud-vest, în întreaga ţară.Cantităţile de apă vor fi însemnate şi se vor acumula 25 – 50 l/mp, iar în Muntenia, Dobrogea şi Moldova, 70 – 100 l/mp, în special de luni seară (6 octombrie) şi până miercuri dimineaţa (8 octombrie).În Carpaţii Meridionali, la altitudini de peste 1.700 de metri, temporar vor fi precipitaţii şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare, în timp ce marţi (7 octombrie) va ninge viscolit şi se…
Articol de Maria Olteanu – Publicat duminica, 05 octombrie 2025, 11:37 / Actualizat duminica, 05 octombrie 2025 11:37 Kevin Ciubotaru (21 de ani) va avea șansa ca în această lună să debuteze la prima reprezentativă a României, după ce a fost inclus în lot de selecționerul Mircea Lucescu (80 de ani) pentru partidele cu Republica Moldova și Austria. Povestea tânărului jucător de la FC Hermannstadt este una impresionantă, iar Gazeta Sporturilor a stat de vorbă cu antrenorul român Adrian Avasâlcăi, omul care l-a readus pe linia de plutire în cel mai complicat moment al carierei lui. Partida amicală România -…
După o săptămână cu vreme rece, ploi și vânt puternic, duminică se încălzește în toată țara și apare și soarele.Însă vremea bună ține doar azi. Din această seară şi până joi dimineaţă, în toată ţara, temperaturile scad, va fi vânt şi va ploua, iar la altitudini mari va ninge viscolit.ANM a emis o informare valabilă de azi, ora 21.00, până joi, ora 10.00, când sunt prognozate ploi importante cantitativ, ninsori temporar viscolite la altitudini de peste 1700 m, intensificări ale vântului şi vreme rece. Astfel, din noaptea de duminică spre luni aria ploilor se va extinde treptat dinspre sud-vest, în…
Astfel, compania aeriană cu sediul în Montreal devine singura companie aeriană tradițională din America de Nord care servește alcool gratuit în cabina clasei economice în întreaga sa rețea. Concurenții americani, precum American, Delta și United, servesc băuturi doar pe zborurile care depășesc un anumit număr de kilometri, în timp ce companiile aeriene low-cost, precum Spirit, Frontier și JetBlue, percep taxe pentru băuturile alcoolice, potrivit Euronews. De ce oferă Air Canada băuturi gratuite acum? Scott O’Leary, vicepreședinte al Air Canada pentru loialitate și produse, a declarat că această decizie reflectă importanța confortului în timpul zborului pentru clienți. „Mâncarea și băuturile tind…
Conflictul a început în iulie În iulie, președintele Volodimir Zelenski a semnat o lege care subordona NABU procurorului general, un oficial numit de președinte. Independența biroului a fost ulterior restabilită în urma protestelor, dar confruntarea a continuat. Cu o zi înainte de semnarea legii, SBU a perchezitionat sediul NABU și l-a reținut pe Ruslan Mahamedrasulov, șeful unei unități de detectivi NABU, și pe tatăl său, Sentyabr, acuzându-i de „ajutor dat statului agresor” – Rusia. Criticii SBU susțin că Mahamedrasulov a fost vizat deoarece a investigat aliați ai lui Zelenski. Oficialii SBU au respins aceste acuzații. Controversa principală se referă la…
Advertorial Duminica, 05 Octombrie 2025, ora 10:00509 citiriZvonurile indică XYZVerse ca o mișcare inteligentă pentru cei care caută randamente mari. Schimbările de pe piață au stârnit noi dezbateri despre care active digitale au cu adevărat potențial. Investitorii urmăresc cu atenție, în timp ce tendințele sugerează posibili câștigători surpriză.$XYZ deblochează statutul de G.O.A.T., investitorii timpurii vizați pentru ROI masivXYZVerse ($XYZ) a adus un concept nou în nișa memecoin, îmbinând energia sportului cu dinamismul cripto. Creat pentru fanii înrăiți ai fotbalului, baschetului, MMA și e-sports, proiectul merge dincolo de a fi doar un token — este o comunitate în creștere, clădită pe…
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) anunţă continuarea tuturor formelor de protest şi solicită demisia ministrului Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, şi a premierului Ilie Bolojan.”Demisia, domnule ministru, Daniel David! Ministerul Educaţiei şi Cercetării are nevoie de un ministru care să se bată cu guvernanţii pentru apărarea drepturilor salariaţilor şi ale elevilor şi nu de un ministru care a susţinut măsurile cinice luate prin Legea 141/2025! Demisia domnule Prim-ministru Ilie Bolojan! România nu are nevoie de un premier socotitor şi pus doar pe tăieri, ci de unul cu viziune, care să înţeleagă, printre altele, că în educaţie trebuie investit în…
Administrația Națională de Meteorologie a emis o prognoză specială pentru municipiul București, valabilă în intervalul 5 octombrie, ora 21:00 – 9 octombrie, ora 10:00. În acest timp, Capitala va fi afectată de ploi, vânt și o răcire accentuată a vremii. În noaptea de duminică spre luni, cerul va fi mai mult noros, cu posibile ploi slabe, iar temperatura minimă va coborî la 7-9 grade. Luni, vremea se va răci ușor, cu ploi temporare și maxime de 15-17 grade. Marți, meteorologii anunță o răcire mai accentuată: vreme închisă, ploi mai importante cantitativ și vânt în intensificare, care va accentua senzația de…
Duminica, 05 Octombrie 2025, ora 09:48571 citiriAlexander Zverev FOTO X ATP TourAlexander Zverev a lansat o nouă controversă în circuitul ATP, criticând uniformizarea suprafețelor de joc și acuzând că aceasta ar fi o strategie menită să-i favorizeze pe Jannik Sinner și Carlos Alcaraz, actualii lideri ai tenisului mondial.„Urăsc când viteza terenurilor este aceeași peste tot. Știu că directorii de turnee se mișcă în această direcție pentru că, evident, vor ca Sinner și Alcaraz să câștige în fiecare competiție”, a declarat Zverev după victoria sa din turul inaugural al Mastersului 1000 de la Shanghai, 6-4, 6-4 cu francezul Royer.Afirmațiile germanului, locul…
După un an marcat de provocări personale și profesionale, fostul dinamovist Dan Alexa vorbește sincer despre experiența extremă de la „Asia Express”, divorțul recent și redescoperirea rolului de tată. Dan Alexa a vorbit despre ce i-a adus până acum anul 2025. FOTO: Ștefan Ovidiu Dan Alexa, fost jucător al lui Dinamo, a trecut printr-un test extrem în cadrul show-ului „Asia Express”, unde a concurat alături de Gabi Tamaș, însă adevărata provocare nu a fost în Asia, ci acasă, la revenirea în țară, când a fost nevoit să facă față unei despărțiri dureroase. Într-un interviu pentru OK!, Dan Alexa a mărturisit…
