Author: admin

Franța este interesată să achiziționeze sisteme antiaeriene portabile Piorun din Polonia, în cadrul programului european SAFE, potrivit informațiilor publicate de Defence24.pl. Parisul devine astfel a doua mare țară din Uniunea Europeană, după Germania, care își exprimă intenția de a cumpăra acest tip de armament. Conform sursei citate, Franța ar urma să folosească împrumuturi din programul SAFE, în valoare de aproximativ 16,2 miliarde de euro. Cea mai mare parte a rachetelor achiziționate, în jur de 70% ar urma să ajungă la forțele armate ale Ucrainei, restul fiind destinate propriilor forțe. Sistemele Piorun sunt folosite de Ucraina din 2022 și au fost…

Read More

Pacienții cu boli ale inimii se tem de intervențiile stomatologice, de teama complicațiilor care pot să apară. Însă, medicii spun că se pot realiza, în condiții clar stabilite, inclusiv implanturi dentare la pacienți cu evenimente cardiologice majore în antecedente. Implantul dentar se realizează cu respectarea unor protocoale stricte FOTO: Pixabay Pentru o intervenție complexă de tipul implantului dentar este necesar ca starea de sănătate a pacientului să fie în echilibru. Dacă această condiție este îndeplinită, inclusiv persoane cu evenimente cardiologice severe în antecedente pot beneficia de astfel de servicii, a explicat medicul Corrado Cazacu, medic specialist chirurgie dento-alveolară, în cadrul…

Read More

Petrolul Brent a scăzut cu 0.2%, până la 68.59 dolari pe baril, după un avans de 1,3% înregistrat luni. În același timp, petrolul West Texas Intermediate (WTI) se tranzacționa la 63.73 dolari pe baril, în creștere cu 1,34%, mișcare care a inclus însă întreaga evoluție de luni, întrucât nu a existat cotație oficială din cauza Zilei președinților, informează Reuters.  Contextul tensionat vine pe fondul exercițiilor militare începute de Iran în Strâmtoarea Hormuz, una dintre cele mai importante rute pentru exporturile de petrol la nivel global.  Prin acest culoar tranzitează cea mai mare parte a petrolului exportat de Iran, alături de…

Read More

Ministrul belgian de Externe, Maxime Prévot, a anunțat convocarea de urgență a ambasadorului american Bill White. Decizia vine ca reacție la declarațiile publice ale diplomatului american, care a acuzat Belgia de antisemitism și a cerut intervenția autorităților într-o anchetă în desfășurare, notează Politico.  Cazul în cauză vizează trei moheli (n.r. – lideri religioși evrei responsabili de ritualul circumciziei) din Antvers, care sunt anchetați după ce au făcut mai multe circumcizii rituale fără prezența unui medic autorizat, așa cum prevede legislația belgiană. Legislația impune ca toate procedurile medicale să fie realizate exclusiv de medici licențiați.  „Către Belgia, În mod specific, trebuie…

Read More

Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății, a anunțat luni seară că veniturile angajaților din spitale, serviciile de ambulanță și unitățile de urgență nu vor fi reduse cu 10%, respingând astfel scenariul unei tăieri salariale care, spune el, ar fi generat demotivare și un nou val de plecări din sistem. Ministrul a explicat că o asemenea măsură ar fi dus la un nou exod FOTO Facebook Alexandru Rogobete Într-un mesaj postat pe Facebook, luni seară, Alexandru Rogobete a subliniat că o diminuare liniară a veniturilor nu ar fi adus economii reale, dar ar fi afectat grav funcționarea unui domeniu deja suprasolicitat. „Veniturile personalului din…

Read More

Berbec Astăzi simți cum Universul te provoacă să te reinventezi. Energia eclipsei aruncă lumină asupra modului în care te prezinți în lume și asupra proiectelor la care ai lucrat de mult timp, dar pe care le-ai tot amânat. Este posibil să apară o revelație bruscă care să te determine să schimbi strategia sau să te implici într‑un proiect care reflectă mult mai autentic cine ești. Relațiile cu prietenii și colaboratorii pot juca un rol semnificativ, dar ai grijă la impulsivitate, nu tot ce strălucește e clar definit, iar tu ai nevoie de stabilitate. Este momentul să renunți la ceea ce…

Read More

Discuția a pornit de la intervenția unei telespectatoare, directoare a unei școli, care a amintit promisiunile făcute anterior cadrelor didactice privind noua grilă de salarizare. Aceasta a invocat declarații ale foștilor miniștri, inclusiv angajamentele legate de majorările salariale anunțate pentru începutul anului 2024, dar care nu s-au concretizat, precum și pozițiile exprimate anterior de Ligia Deca. Întrebarea adresată ministrului a vizat credibilitatea actualelor promisiuni și ce garanții reale pot primi profesorii după un lung șir de angajamente neonorate. În răspunsul său, Florin Manole a legat direct adoptarea legii salarizării de jaloanele din PNRR și de calendarul procedural necesar pentru ca…

Read More

Tot mai mulți părinți aleg să nu își vaccineze copiii, din diferite motive, iar bolile care păreau aproape eradicate revin amenințător. Rujeola, oreionul și rubeola pun din nou viața copiilor în pericol, iar sistemul medical se luptă să prevină o epidemie. Prea puţini copii sunt vaccinaţi în România. FOTO: Shutterstock În România, imunizarea copiilor se confruntă cu una dintre cele mai grave crize din ultimele decenii. În multe familii, părinții aleg să nu își vaccineze copiii, fie din lipsă de informații, fie din neîncredere în sistem, fie din motive financiare. Această reticență se reflectă în scăderea alarmantă a ratelor de…

Read More

Curățenia a evoluat semnificativ în ultimii ani, pe măsură ce aparatele moderne au început să ofere performanțe superioare și un nivel ridicat de confort. Oamenii nu mai caută doar putere brută, ci și eficiență în utilizare, ergonomie și autonomie în gestionarea sarcinilor zilnice. Nevoile au devenit mult mai nuanțate, motiv pentru care aparatele de curățenie trebuie să răspundă la o varietate de situații, de la praful fin la părul de animale. Ritmul cotidian a impus o abordare inteligentă asupra curățeniei, în care fiecare dispozitiv contribuie la menținerea ordinii fără efort suplimentar. Această schimbare a redefinit complet modul în care este…

Read More

Mai multe persoane familiarizate cu situația au declarat pentru Financial Times că oficialii UE nu vor să fie acuzați că interferează în alegerile din Ungaria sau să-i ofere mai multă „muniție” lui Orbán în campania sa anti-Bruxelles. Potrivit FT, sondajele sugerează că Orbán ar putea pierde votul din 12 aprilie, partidul de opoziție Tisza, condus de Péter Magyar, având un avans de aproximativ 10 puncte procentuale față de Fidesz , partidul lui Orbán . Tisza a îndemnat, de asemenea, instituțiile UE să dea dovadă de reținere în timpul campaniei, au declarat sursele. Într-un discurs rostit duminică, Ungarul a promis că va consolida…

Read More