Author: admin

ASPA: 25 de câini, găsiți într-un apartament din Sectorul 4 Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA) a informat miercuri că au fost găsiți 25 de câini într-un apartament din Calea Văcărești, Sectorul 4.Luni, în urma unui apel la 112 care anunța un incendiu, la fața locului au intervenit echipaje ale Secției 14 Poliție și ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență. Incendiul a fost stins fără pagube majore, însă situația descoperită în interior a impus și intervenția polițiștilor de la Serviciul pentru Protecția Animalelor din cadrul DGPMB.’Polițiștii de la Serviciul pentru Protecția Animalelor au constatat că în apartament se aflau…

Read More

Decizia vine după eliminarea directă a lui Etim din partida pierdută de olteni pe terenul echipei Universitatea Cluj, scor 0-4, în etapa a 4-a a play-off-ului Superligii. Etim a fost eliminat în minutul 20 al meciului disputat luni seară, după o intrare extrem de dură asupra lui Dino Mikanovic, când a lovit adversarul cu talpa pe tibie. Arbitrul Istvan Kovacs a acordat direct cartonaș roșu, considerând intervenția drept abatere gravă. Potrivit comunicatului oficial, sancțiunea a fost dictată în baza articolului 63 din Regulamentul Disciplinar, care prevede suspendări între două și șase etape pentru faulturi violente fără urmări medicale grave. În…

Read More

Potrivit ANOFM, angajatorii din Spațiul Economic European oferă, prin intermediul platformei EURES România 179 de locuri de muncă vacante. Cele mai multe locuri de muncă sunt disponibile în Danemarca, unde există 79 de locuri de muncă vacante pentru posturi precum șef sector reproducție-fermă porcine; tehnician industrial (ucenic); mecanic utilaje grele (ucenic); fierar/confectioner metalic (ucenic); tehnician în automatizări (ucenic). În Norvegia sunt disponibile pentru postul de lucrător în producție – prelucrarea somonului, în timp ce în Italia se caută 15 șoferi de autobuz.  În Germania sunt disponibile 12 locuri de muncă pentru ocuparea posturilor de tractorist, dar și lucrător în producție…

Read More

Excesul alimentar este o greșeală comună care poate avea consecințe grave, mai ales dacă urmează după o perioadă de post sau dietă severă. Pentru a ne bucura de o masă bogată fără a ne pune sănătatea în pericol, este esențial să înțelegem cum să gestionăm porțiile și ordinea alimentelor consumate. Masa de Paște nu trebuie să aducă disconfort și stare de rău FOTo: Shutterstock publicitate”); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>Medicul specializat în diabet și boli de nutriție Anca Roman a explicat, pentru Adevărul, cât este porția potrivită, în ce ordine ar fi indicat să mâncăm felurile pregătite, de ce este…

Read More

Trump spune că războiul din Iran este „aproape de sfârșit” „Nu am terminat. Vom vedea ce se întâmplă. Cred că își doresc foarte mult să facă o înțelegere”, a declarat președintele SUA Donald Trump la Fox News. Președintele SUA, Donald Trump, într-un interviu difuzat miercuri, a declarat că războiul americano-israelian împotriva Iranului este „aproape de sfârșit”. „Cred că este aproape de sfârșit, da. Adică, îl consider foarte aproape de sfârșit”, i-a spus Trump prezentatoarei Fox Business, Maria Bartiromo, când a fost întrebat dacă războiul este „terminat”. FT: Iranul a folosit în secret un satelit chinezesc de spionaj pentru a monitoriza…

Read More

Japonia și Polonia ridică relația bilaterală la nivel de parteneriat strategic, cu accent pe apărare și securitate Japonia și Polonia au convenit miercuri să ridice relația bilaterală la nivel de parteneriat strategic, concentrat pe apărare și securitate, după reuniunea desfășurată la Tokio între prim-ministrul japonez Sanae Takaichi și omologul său polonez Donald Tusk, informează EFE. Afisari: 2 Acces restricționatAcest articol este disponibil integral doar abonaților AGERPRES.Abonați-vă pentru acces complet la știri verificate și informații de încredere.

Read More

Navele au plecat din portul Chabahar, situat la Marea Omanului, și au fost contactate prin radio de nava de război americană, fiind instruite să se întoarcă spre porturile iraniene, titrează Reuters. Potrivit oficialului, nu este clar dacă au fost emise avertismente suplimentare. Incidentul oferă primele detalii concrete despre aplicarea blocadei ordonate de președintele Donald Trump, o măsură fără precedent menită să forțeze Teheranul să redeschidă Strâmtoarea Ormuz, rută prin care tranzitează aproximativ 20% din petrolul mondial. Administrația Trump speră că blocada SUA împotriva Iranului va obliga Teheranul să accepte condițiile impuse de Washington pentru încheierea conflictului declanșat pe 28 februarie…

Read More

Colegiul Medicilor din România (CMR) avertizează că mesajele de pe panourile din București privind nașterea prin cezariană sunt „lipsite de fundament științific” și subliniază că informația medicală difuzată public trebuie să fie corectă, completă și validată științific. Unul dintre panourile din București FOTO: Facebook publicitate”); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>„Informația corectă, completă și validată științific este esențială atât pentru pacienți, cât și pentru societate în ansamblu”, transmite CMR, pe Facebook. Instituția subliniază că „recomandările privind actul medical trebuie să aparțină exclusiv profesioniștilor din domeniu, cu respectarea limitelor de competență”, iar acestea trebuie să fie „fundamentate pe dovezi științifice solide, ghiduri…

Read More

Tratamentele care folosesc sistemul imunitar pentru a combate cancerul încep să producă rezultate spectaculoase, iar în unele cazuri chiar duc la vindecare. Acestea sunt rezultatele a peste un secol de cercetări. Deși promițătoare, imunoterapia nu funcționează pentru toți pacienții. FOTO: Pharmacy Magazine publicitate”); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>Un exemplu este cazul unei paciente din New York, în vârstă de 71 de ani, care a fost diagnosticată cu cancer esofagian după 10 ani după ce fusese tratată pentru cancer de colon. De această dată, în cadrul unui studiu clinic, femeia a primit perfuzii cu medicamentul dostarlimab. După doar patru luni de tratament,…

Read More

Incendiu la un bloc social în municipiul Constanța; a fost activat Planul Roșu de Intervenție Un incendiu a izbucnit, marți seara, la un bloc social din cartierul Henri Coandă, în municipiul Constanța, la sosirea echipajelor de pompieri flăcările manifestându-se generalizat la nivelul întregului imobil, fiind informații preliminare privind mai multe persoane surprinse în interior, informează Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).’Având în vedere amploarea evenimentului, a fost activat Planul Roșu de Intervenție. Toate resursele medicale disponibile din județ au fost direcționate către locul intervenției, pentru acordarea primului ajutor și transportul eventualelor victimelor’, a transmis sursa citată.În sprijinul forțelor de…

Read More