Author: admin

Care sunt nemulțumirile sindicatelor din Educație Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET” şi Federaţia Naţională Sindicală „Alma Mater” vor să anuleze printr-o inițiativă legislativă decizia majorării numărului de elevi din clase, mărirea normei didactice și schimbările introduse la plata cu ora. De asemenea, sindicatele propun creşterea la 3 salarii de bază a primei de instalare pentru personalul didactic repartizat ca titlular în unităţi de învăţământ aflate în zone din mediul rural, defavorizate sau izolate. „Prin acest proiect de lege propunem abrogarea prevederilor privind majorarea efectivelor de elevi, preşcolari şi/sau antepreşcolari, a celor privitoare la mărirea…

Read More

Rac – claritate în dragoste și decizii de viitor Pentru Raci, finalul verii aduce răspunsuri legate de viața sentimentală. O relație începută în zilele călduroase este acum pusă la încercare de realitatea cotidiană. Apare întrebarea: „Este doar o aventură de vară sau un început solid?” Frica de incompatibilitate și de necunoscut planează, dar astrele îi îndeamnă să își asculte inima. Dacă există dorința de a construi mai mult, merită să riște. Până la sfârșitul lunii, Racul va ști exact unde se află și încotro merge în plan amoros. Balanță – redescoperirea pasiunilor pierdute Balanțele au simțit în ultimele luni o…

Read More

La masa juriului, alături de Cosmin Nedelcu (Micutzu) se mai află Mihai Bendeac, Delia, Maurice Munteanu și Anca Dinicu, iar prezentatori sunt nimeni alții decât comedianții Cătălin Bordea și Nelu Cortea. Micutzu colaborează pentru prima dată cu Mona Segall Emisiunea, care debutează pe 6 septembrie 2025, de la ora 20.00, oferă un mare premiu în valoare de 100.000 de euro, care va fi acordat în cadrul unei finale live. În momentul în care Antena 1 a anunțat noul show, „The Ticket”, Libertatea a stat de vorbă cu Micutzu (Cosmin Nedelcu), pentru a afla de la acesta cum este să lucreze…

Read More

În Cimitirul „Sfânta Vineri”, aflat sub administrarea Primăriei Capitalei, Iliescu avea deja pregătit un loc de veci, conform Buletin de București. O criptă din marmură neagră, lucioasă, cu inscripții ascunse se află lângă mormântul cumnatei sale, Maria Șerbănescu. Pe placa de marmură, numele „Ilie..” este parțial vizibil, restul inscripției fiind ascuns. Maria Șerbănescu, cumnata lui Ion Iliescu, a murit în 2017. Amintim că Ion Iliescu a murit marți, 5 august 2025, la vârsta de 95 de ani. Decesul a fost înregistrat la ora 15:55. El era internat la Spitalul SRI „Agrippa Ionescu” din București de aproape două luni, adică din…

Read More

„Am deblocat procesul de despǎgubire privind imobilele confiscate în perioada comunistă. Azi am adoptat în Guvern ordonanța care reia procedurile de despăgubire în acord cu Decizia 43/205 a Curții Constituționale din februarie 2025, prin care s-au formulat recomandări specifice procesului de evaluare a despăgubirilor în cazurile în care imobilele nu mai pot fi restituite în natură”, a scris pe Facebook Alexandru Nazare. Conform acestuia, s-au instituit norme care să protejeze drepturile persoanelor îndreptățite la măsuri reparatorii, recunoscute de statul român, plata acestor drepturi urmând să se realizeze independent de constrângerile bugetare ale României pe termen scurt și mediu. Ministrul arată…

Read More

România a fost o țară care a trăit pe datorie încă de la începuturile existenței sale. Statul a contractat în ultimii 150 de ani credite externe mari, ajungând la un vârf în anul 2013. Majoritatea banilor din credite s-au dus pe investiții păguboase, dar și pentru rezolvarea unor probleme interne. Lume la coadă în perioada comunistă FOTO arhivă Încă de la formarea statului modern, la mijlocul secolului al XIX lea, România a fost o țară care a trăit de multe ori „pe caiet”. Adică a contractat împrumuturi mari atât la nivel intern dar mai ales extern. Din cauza creditelor externe,…

Read More

Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas a solicitat o reuniune de urgenţă a celui mai puternic organism al ONU pentru a împiedica Israelul să intensifice luptele în Gaza. Misiunea Panama la ONU a declarat că cererea de convocare a unei reuniuni de urgenţă a consiliului format din 15 membri a fost făcută de Regatul Unit, Danemarca, Franţa, Grecia şi Slovenia. Aceasta a fost susţinută de Algeria, Rusia, China, Somalia, Guyana, Pakistan, Coreea de Sud şi Sierra Leone. Statele Unite, cel mai apropiat aliat al Israelului, nu au susţinut cererea. Secretarul general al ONU Antonio Guterres afirmă că decizia Israelului „riscă să agraveze…

Read More

Noutatea legislativă constă și în includerea pe aceste liste a contribuabililor care au declarat și au plătit la termen obligațiile fiscale, fără restanțe. Proiectul de lege are ca scop principal creșterea transparenței fiscale și stimularea conformității fiscale, oferind publicului acces la informații clare despre situația fiscală a debitorilor, dar și a celor fără datorii. Astfel, atât debitorii persoane fizice, cât și cei juridici, vor fi vizibili în mod public, cu mențiuni privind numele, domiciliul fiscal și numărul rolului fiscal. Conform expunerii de motive, lista contribuabililor cu restanțe va fi publicată de organele fiscale centrale în baza ordinului președintelui Agenției Naționale…

Read More

Un cetățean ucrainean care a trecut granița în România prin Munții Maramureșului a fost recuperat în urma unei operațiuni care a durat mai multe ore, a informat, vineri seara, directorul Serviciului Public Județean (SPJ) Salvamont Maramureș, Dan Benga. ‘Cetățeanul ucrainean a fost recuperat (…) Ucraineanul în vârstă de 23 de ani a parcurs 5 zile pe jos, era dezorientat, dar fără probleme medicale, fiind deshidratat și nemâncat. Salvatorii montani i-au oferit ceai cald și sandviciuri și l-au coborât în siguranța din munte’, a spus Dan Benga. Tânărul ucrainean a sunat în cursul zilei de vineri la 112, spunând că se…

Read More