Author: admin

Surse apropiate clubului au precizat că deplasarea la spital a fost o măsură de precauție și nu o situație de urgență, potrivit BBC. Oficialii grupării engleze sunt optimiști că Alex Ferguson va putea reveni curând acasă. În vârstă de 84 de ani, Ferguson a condus-o pe Manchester United timp de 27 de ani, între 1986 și 2013. A câștigat cu echipa din Manchester 13 titluri în Premier League, 5 Cupe ale Angliei și de două ori Liga Campionilor, în 1999 și 2008. În anul 1999 a obținut toate cele trei trofee majore într-un singur sezon. S-a retras din activitatea de…

Read More

Premierul Ilie Bolojan critică Hidroelectrica pentru că „a preferat să facă profituri” şi să aibă „bonusuri de performanţă de 150.000 – 180.000 de euro, pe lângă salariile mari”, în loc să facă investiţii, ceea ce ar fi însemnat „preţuri cu 20 – 30% mai mici pe piaţa de energie din România pentru cetăţeni”.   „Când Hidroelectrica alege profitul pe termen scurt şi bonusurile în locul investiţiilor strategice, pierd nu doar compania, ci mai ales românii, care ajung să plătească o energie mai scumpă decât ar fi fost necesar”, afirmă Bolojan într-o postare pe Facebook. Premierul afirmă, într-un material video care…

Read More

Unul dintre cei mai populari oameni de știință americani, astrofizicianul Neil deGrasse Tyson, a stârnit dezbateri în mediul online după ce a explicat, din perspectivă științifică, ce se întâmplă cu corpul uman după moarte și de ce preferă înmormântarea în locul incinerării, relatează Daily Mail. Sufletul uman după moarte FOTO shutterstock publicitate”); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>În cadrul podcastului său „StarTalk”, Tyson a detaliat modul în care energia din corpul uman nu dispare odată cu moartea, ci se transformă, în conformitate cu o lege fundamentală a fizicii: legea conservării energiei. Aceasta stipulează că energia nu poate fi creată sau distrusă, ci…

Read More

Șeful guvernului de la Bratislava va participa la eveniment, a anunțat presa de stat din Rusia, citată de Reuters. Fico este considerat cel mai apropiat lider european de Rusia, mai ales după ce Viktor Orban a fost învins în alegerile parlamentare din Ungaria.   Atât Slovacia, cât și Ungaria au continuat să mențină importurile de gaz rusesc, în ciuda eforturilor Uniunii Europene de a reduce dependența energetică de Moscova. De asemenea, cele două state au blocat continuu eforturile blocului comunitar de a sprijini Ucraina în fața agresiunii ruse.  Fico a atras anterior critici după ce a vizitat Rusia în 2024 și…

Read More

Documentul istoric este privit drept un moment definitoriu pentru modernizarea statului polonez și pentru consolidarea ideii de guvernare democratică, scrie TVPWorld. Ziua de 3 mai este sărbătorită anual în Polonia prin ceremonii oficiale, parade și evenimente culturale, fiind una dintre cele mai importante date din calendarul național. Constituția de la 3 Mai 1791 este văzută nu doar ca un reper juridic, ci și ca un simbol al luptei pentru independență și reformă politică. Constituția de la 3 Mai 1791 a introdus reforme politice majore Adoptată într-o perioadă de instabilitate politică și presiuni externe, Constituția de la 3 Mai 1791 a…

Read More

Cadavrul fetiței, identificată doar ca Kumanjayi Little Baby din motive culturale, a fost descoperit joi, după câteva zile de căutări intense ale poliției, potrivit BBC. Jefferson Lewis, în vârstă de 47 de ani, a fost acuzat de uciderea ei sâmbătă seara și urmează să compară marți în fața unui tribunal din Darwin. Cinci persoane au fost arestate în urma revoltelor violente din Alice Springs, declanșate de moartea copilului. Comisarul poliției din Teritoriul de Nord, Martin Dole, a anunțat acuzațiile împotriva lui Lewis duminică dimineață. „Aceasta rămâne o chestiune profund dureroasă și gândurile noastre sunt alături de familia lui Kumanjayi, de…

Read More

Tir sportiv: Peter Sidi, medaliat cu bronz la Europenele de glonț de la Osijek Sportivul român Peter Sidi (CSA Steaua) a cucerit medalia de bronz în proba de 300 m pușcă standard, sâmbătă, la Campionatele Europene de glonț de la Osijek (Croația), cu 586 de puncte.Medalia de aur a fost cucerită de Tomasz Bartnik, cu 589 de puncte, iar argintul la revenit elvețianului Pascal Bachmann-Senti, cu 587 de puncte.Peter Sidi va mai concura în alte patru probe: două la 300 m și două la 50 m, potrivit CSA Steaua.Soția sa, Roxana Sidi, va trage în proba de trei poziții la…

Read More

Cole Tomas Allen ar fi forțat un punct de control de securitate și ar fi tras cu o pușcă în fața clădirii unde se desfășura Cina Corespondenților de la Casa Albă, pe 25 aprilie, potrivit Reuters. Când a fost încarcerat inițial în data de 27 aprilie, lui Allen i s-a alocat o „celulă de siguranță”, descrisă ca o cameră capitonată cu proceduri de izolare 24 de ore din 24 și cu obligația de a purta „o vestă asemănătoare unei cămăși de forță”, potrivit unei cereri depuse de avocații săi la Curtea Districtuală a Statelor Unite pentru Districtul Columbia. Ulterior, el…

Read More

MApN anunță că în perioada 7-23 mai va avea loc exercițiul multinațional SCORPIONS LEGACY 2026 (SCLE 26). Aproximativ 1.700 de militari, cu 350 de mijloace tehnice, din România și din alte șase țări aliate (Italia, Republica Macedonia de Nord, Polonia, Portugalia, Franța și Bulgaria), vor lua parte la acest exercițiu. Potrivit MApN, evenimentul este planificat și condus de Comandamentul Brigăzii Multinaționale Sud-Est Craiova și se va desfășura la Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica” din Cincu, județul Brașov.  „Obiectivul exercițiului SCORPIONS LEGACY 2026 îl constituie creșterea coeziunii structurilor multinaționale prin desfășurarea unor exerciții de comandament, exerciții de antrenament cu trupe…

Read More

Guvernul condus de premierul Giorgia Meloni a devenit, sâmbătă, al doilea cel mai longeviv din istoria de 80 de ani a Republicii Italiene, de la al Doilea Război Mondial și până în prezent. Giorgia Meloni a marcat acest lucru făcând o postare pe rețelele sociale, subliniind că punctul în care a ajuns guvernul nu îl vede ca pe o „realizare”, ci ca pe un sentiment de responsabilitate și mai mare față de italieni. „Începând de astăzi, guvernul pe care am onoarea să-l conduc devine al doilea cel mai longeviv din istoria republicii. Nu consider acest lucru o realizare de sărbătorit,…

Read More