Author: admin

Guvernul Bolojan și-a asumat răspunderea în Parlament pentru al doilea pachet de reforme, împărțit în pachete mai mici. „Evident că nu votează această moțiune. Cât timp PSD va face parte din guvern, este exclus să votăm o moțiune de cenzură”, a afirmat Daniel Zamfir, la RFI. AUR a depus 4 moțiuni de cenzură, care ar putea fi supuse votului în acest week-end. Senatorul PSD spune că relațiile din coaliția de la guvernare sunt dificile: „Relațiile din coaliție sunt cele pe care le vedeți cu toții. Colaborarea nu este una ușoară, sunt patru partide cu viziuni diferite”. Premierul Ilie Bolojan a…

Read More

Autoritățile argentiniene au anunțat recuperarea unui tablou furat de naziști în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, dispărut de mai bine de opt decenii, potrivit BBC. Lucrarea „Portretul unei doamne”, realizată în 1710 de pictorul italian Giuseppe Ghislandi, a fost descoperită luna trecută într-o casă care aparținea fiicei unui fugar nazist. Patricia Kadgien, fiica lui Friedrich Kadgien, fost consilier al lui Hermann Göring, responsabil de jefuirea a mii de opere de artă, avea tabloul în locuința sa din Mar del Plata. Opera a fost returnată de avocatul acesteia, după ce inițial o percheziție la domiciliu nu reușise să o găsească.…

Read More

Ministrul Educației, Daniel David, a declarat la TVR Info că „nu am niciun plan B, pentru că nu văd motivul pentru care ar trebui să fie o grevă generală (în învățământ)”. „Repet, nu ignorăm supărările, am auzit protestele, le aud, dar haide să construim pe ele, nu să blocăm sistemul”, a mai spus ministrul Educației. „Nu am niciun plan B, pentru că nu văd motivul pentru care ar trebui să fie o grevă generală. Încă o dată vă spun, dacă ar fi fost măsuri luate în condiții de normalitate, fără să fie discutate cu sindicatele, cu profesorii, cu elevii, cu…

Read More

FCSB a primit răspunsul după ce a ofertat un fundaș central din prima ligă a României.Roș-albaștrii l-au vrut pe Mario Tudose de la FC Argeș, dar jucătorul a refuzat propunerea.„Mario nu pleacă de la FC Argeș. Am vorbit cu fiul meu și nu este momentul unui transfer. Vreau să facă pași siguri și corecți. Ne bucură și ne motivează oferta, dar vom rămâne la FC Argeș. Având în vedere sumele care s-au vehiculat, nu trebuie să te lași impresionat, ci să gândești în perspectivă, nu pe moment”, a confirmat și Cristian Tudose, tatăl lui Mario, conform jurnaluldearges.ro. Mario Tudose și-a…

Read More

Canicula revine în cea mai mare parte a țării și urmează două zile cu temperaturi de până la 36 de grade Celsius. Meteorologii au emis dou atenționări cod galben.Prima avertizare este valabilă azi, între orele 12.00 – 21.00. În Maramureș, Crișana, Banat, în cea mai mare parte a Munteniei și a Transilvaniei, în jumătatea nordică a Moldovei, în sudul și vestul Olteniei, precum și în sud-vestul Dobrogei vor fi temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic.Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pe alocuri pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 30 și 34 de grade.A doua…

Read More

„Sincer să fiu, războiul cu Rusia, am crezut că va fi mai ușor de rezolvat decât altele pe care le-am oprit, dar se pare că e ceva puțin mai dificil”, a spus Trump pentru CBS News. De la preluarea mandatului, pe 20 ianuarie, Trump s-a prezentat drept un mediator global, afirmând că a pus capăt la șapte conflicte, fără însă a aduce dovezi sau a preciza despre ce războaie este vorba. El a explicat că abordarea sa este să aducă liderii într-o încăpere și să îi împingă spre un acord, deși a admis că negocierile dintre Kiev și Moscova cer…

Read More

Valul de căldură se intensifică vineri în vestul țării, unde temperaturile vor ajunge la 36 de grade, după ce joi maximele se opresc la 34°C. Administrația Națională de Meteorologie a emis, joi, două alerte Cod galben de val de căldură. Joi, între orele 12 – 21, în Maramureș, Crișana, Banat, în cea mai mare parte a Munteniei și a Transilvaniei, în jumătatea nordică a Moldovei, în sudul și vestul Olteniei, precum și în sud-vestul Dobrogei se va menține valul de căldură, astfel că vor fi temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pe alocuri pragul…

Read More

Potrivit unei analize Curs de guvernare, România a oferit Ucrainei, din 2022 până în prezent, în 2025, aproximativ 1,5 miliarde de euro. Informația a fost transmisă de Consiliul Fiscal către un membru al partidului AUR. Suma de 1,5 miliarde de euro acordați include ajutor militar, umanitar și financiar, transmite aceeași sursă. Această valoare reprezintă, în medie, 0,2% din PIB-ul anual, mult sub nivelul discutat de alte voci din spațiul public, la acest moment. Sprijinul detaliat este secretizat, însă estimările Parlamentului European, bazate pe surse precum Institutul de economie mondială de la Kiel, confirmă această cifră. În România circulă informația falsă…

Read More

Preșcolarii, școlarii și preadolescenții au luat cu asalt la începutul toamnei cabinetele stomatologice, anunță dr. Denisa Zaharia, medic ortodont, fondator al unui lanț de cabinet dentare. 30% dintre pacienții clinicilor deținute de aceasta sunt, în prag de începere a anului școlar, copii și adolescenți, în număr foarte mare, iar 60% dintre ei au tratamente ortodontice demarate vara aceasta sau începute odată cu primele zile ale lunii septembrie. „Foarte mulți părinți au profitat de perioada vacanței pentru a începe tratamentul ortodontic la copii. 60% dintre pacienții noștri de vârste preșcolare și școlare au demarat tratamentul ortodontic, la copiii mici cel mai…

Read More

Ultima etapă a sezonului 2025 din Campionatul Național de Drift, care va decide campionul național din acest an, se va desfășura la finalul săptămânii pe un traseu special amenajat, pentru prima oară, chiar în centrul municipiului Ploiești. Cauciucurile scot fum la cursele de drift Peste 50 de piloți din șase țări s-au înscris la etapa a cincea, organizată sâmbătă și duminică de RoDrift în zona Piața Eroilor. Organizatorii se așteaptă la peste 5.000 de spectatori, care vor asista la spectaculoasele battle-uri din marea finală. Este pentru prima dată când municipiul Ploiești figurează în calendarul celei mai spectaculoase discipline din automobilismul…

Read More