Author: admin

Mircea Lucescu (80 de ani) i-a explicat lui Gigi Becali (67 de ani) și, prin intermediul dialogului public, fanilor naționalei motivele pentru care i-a ignorat pe Ștefan Baiaram (22 de ani) și pe Alexandru Mitriță (30 de ani), socotiți în mare formă la Universitatea Craiova și de la Zhejiang Professional F.C. (China), la meciul cu Cipru, scor 2-2. Selecționerul a început meciul de la Nicosia cu formula care a capotat în amicalul cu Canada, scor 0-3. Alexandru Mitriță nu s-a impus la echipa națională Dacă despre Baiaram a spus că nu era copt pentru un astfel de test, lui Mitriță…

Read More

Echinocțiul de toamnă are loc pe 22 septembrie. Acest moment marchează începutul toamnei astronomice, spre deosebire de toamna meteorologică. Fenomenul se datorează poziției Pământului în raport cu Soarele. În acest moment, axa planetei noastre nu este înclinată nici spre Soare, nici departe de acesta, ceea ce rezultă într-o cantitate aproape egală de lumină și întuneric la toate latitudinile. Echinocțiul din septembrie marchează momentul când soarele de la amiază traversează ecuatorul, îndreptându-se spre sud. Pentru emisfera nordică, aceasta înseamnă sfârșitul verii și începutul toamnei. În emisfera sudică, echinocțiul aduce sfârșitul iernii și începutul primăverii. Deși cuvântul „echinocțiu” vine din latinescul „aequus”…

Read More

Deputații au respins, miercuri, 10 septembrie, un proiect de hotărâre privind înființarea unei comisii parlamentare de anchetă cu privire la investigarea „abuzurilor sexuale și comportamentele deviante” din universitățile românești. Deputații au respins proiectul AUR. FOTO Facebook Camera Deputaților Între obiectivele comisiei se aflau examinarea tuturor documentelor şi corespondenţei instituţionale referitoare la semnalarea „abuzurilor sexuale şi comportamentale deviante„ din universităţile româneşti, precum şi evaluarea responsabilităţii universitare în neadoptarea măsurilor pentru prevenirea acestora, potrivit Agerpres. Cu 82 de voturi în favoarea iniţiativei parlamentarilor AUR şi S.O.S. România, 189 de voturi împotrivă şi 6 abţineri, proiectul a fost resspins. „Aţi ales să fiţi…

Read More

Nimeni nu spune că nu sunt hibe mari în sistemul de educație. Sunt printre noi și oameni slab pregătiți, sunt și oameni fără chef, fără vocație, sunt defecte destule, nu le neagă nimeni. Dar, după 20 de ani de muncă numai la privat, după ce am intrat în învățământ acum 5 ani, vă spun că prin cele patru școli prin care am fost am găsit mult mai mulți oameni dedicați și calificați decât m-aș fi așteptat. Aș zice că proporția e cam aia de la privat. Una sunt defectele asumate și discutate, altele sunt prostiile vehiculate zilele astea. Nimeni nu…

Read More

Foto: Pexels.com Sprijină jurnalismul independent Ministerul Afacerilor Externe (MAE) avertizează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Polonia că pot apărea întârzieri și anulări de zboruri, după ce miercuri dimineață au fost suspendate temporar operațiunile pe patru aeroporturi internaționale: Frederic Chopin și Modlin Mazovia (Varșovia), Lublin și Rzeszow.MAE le recomandă pasagerilor să urmărească permanent informațiile comunicate de companiile aeriene și anunțurile oficiale ale autorităților poloneze. Pentru sprijin consular, românii pot contacta Ambasada României la Varșovia la numerele +48 22 628 31 56 și +48 22 622 25 70. Apelurile sunt redirecționate automat către Centrul de Contact…

Read More

Proiectul, propus de guvern, prevedea un sistem de înregistrare prin care cuplurile de acelaşi sex recunoscute în străinătate ar fi obţinut anumite drepturi, precum vizitarea partenerului în spital. Iniţiativa venea după o hotărâre a Înaltei Curţi de Apel din septembrie 2023, care a obligat autorităţile să creeze, în termen de doi ani, un cadru legal care să răspundă nevoilor sociale de bază ale acestor cupluri. Cu toate acestea, propunerea a întâmpinat opoziţie puternică din partea unor parlamentari pro Beijing şi a unor grupuri religioase, care au susţinut că recunoaşterea parteneriatelor între persoane de acelaşi sex subminează valorile tradiţionale. În urma…

Read More

Polonia a convocat miercuri o reuniune a Consiliului de Securitate Națională după o incursiune în masă a dronelor rusești în spațiul său aerian. Aproximativ 20 de drone rusești au intrat în spațiul aerian al Poloniei în urma unui atac de amploare al Moscovei împotriva Ucrainei.Cel puțin 19 încălcări ale spațiului aerian polonez au fost înregistrate și cel puțin trei drone rusești au fost doborâte noaptea trecută, a declarat premierul polonez Donald Tusk, citat de Le Monde.În consercință, Polonia a cerut Consiliului NATO să activeze articolul 4 din Tratatul Atlanticului de Nord.Discuţiile cu aliaţii „iau acum forma unei cereri oficiale de…

Read More

Rusia a condamnat miercuri atacul aerian efectuat de Israel asupra capitalei Qatarului, Doha, calificându-l drept o „încălcare gravă a dreptului internațional” și „un atac direct asupra suveranității unui stat independent”. „Este un pas care duce la o escaladare suplimentară și la destabilizarea situației din Orientul Mijlociu”, a comunicat oficial Minsiterul rus de Externe, citat de Sky News. Israel a lansat marți mai multe lovituri asupra unor clădiri rezidențiale din Doha, unde s-ar fi aflat membri de rang înalt ai Hamas. În urma atacului, 6 persoane au fost ucise, inclusiv un angajat al Ministerului de Interne din Qatar, iar mai multe…

Read More

Articol de Alexandru Stanciu – Publicat miercuri, 10 septembrie 2025, 15:27 / Actualizat miercuri, 10 septembrie 2025 15:31 David Coote, fostul arbitru din Premier League, suspendat în urma derapajului la adresa lui Jurgen Klopp și a lui Liverpool, și, de asemenea, în urma consumului de droguri înaintea unui meci pe care l-a oficiat la Campionatul European din 2024, a fost acum acuzat de realizarea unui material video de categoria A, cu un copil. În vârstă de 43 de ani, arbitrul originar din Nottinghamshire, urmează să fie audiat joi, 11 septembrie. Acesta este acuzat că, la data de 2 ianuarie 2020,…

Read More

În comuna Mircea Vodă, județul Constanța, o firmă minieră extrage argilă caolinoasă și o transportă prin Portul Constanța fabricilor de porțelan din Spania. Terenuri exploatate abuziv Firma Silicat Explorer SRL a primit în 2017 concesiunea pentru 11 hectare, iar ulterior și-a extins ilegal exploatarea la cel puțin 25 de hectare, inclusiv pe terenuri neconcesionate, unele aparținând UAT Cernavodă, precum și unor proprietari privați. În 2019, exploatarea a fost preluată de aceeași persoană, Ion Daniel Cornea, prin firma Iris Aly Explorer SRL, fără ca autoritățile să oprească extinderea ilegală. Primăria Cernavodă a primit, fără bază legală, redevențe de la firmă pentru terenurile…

Read More