Cătălin Scărlătescu a vorbit despre cum îi merge în plan personal după separarea de actrița Doina Teodoru, cu doar o zi înainte ca presa să scrie că și-ar fi refăcut viața alături de o altă femeie. Juratul de la MasterChef România (53 de ani) a declarat, pentru Unica.ro, că „îi merge extraordinar de bine”, chiar dacă până acum a ales să fie discret în privința vieții private.
„Profesional îți merge foarte bine, personal îți merge la fel de bine?”, a fost întrebat bucătarul. „Extraordinar de bine!”, a răspuns. „De fapt, mie nu îmi merge personal, mie îmi merge Intercity. Trenul personal merge încet”, a glumit Cătălin Scărlătescu.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 16
Cine este noua iubită a lui Cătălin Scărlătescu
Fostul cuplu a avut o relație de peste trei ani, însă nici Cătălin Scărlătescu, nici Doina Teodoru (35 de ani) nu au dorit să ofere detalii despre motivele despărțirii. Totuși, imediat după declarațiile sale, Cancan.ro a publicat informații potrivit cărora celebrul bucătar are deja o nouă relație cu Elena, o tânără arhitectă și profesoară la Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu. Aceasta ar avea 27 de ani și este originară din Focșani.
Recomandări
Parlamentul Republicii Moldova, luat cu asalt de prorușii vopsiți în proeuropeni. Cine sunt „cozile de topor” ale Kremlinului
Cătălin Scărlătescu, vacanță cu prietenii în Sicilia
În prezent, Cătălin Scărlătescu se concentrează pe carieră, dar și pe viața personală, dezvăluind că se pregătește să plece într-o vacanță în Sicilia alături de prieteni, după ce a sărbătorit premiera sezonului 10 MasterChef România.
„Toată vara asta am stat la Vama Veche, unde-s ca acasă. Acum am fost în Deltă, unde am casă, deci tot ca acasă. Abia poimâine plec și eu în vacanță. În Sicilia, cu niște prieteni”, a mai spus juratul de la Pro TV.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO

