Organizatorii, Bloom The World, și
partenerii au construit masa de peste 2,7 kilometri, la care s-au așezat peste
10.000 de invitați din țară și din străinătate
S-a scris istorie în acest weekend în Alba Iulia.
Orașul a intrat din nou în Guinness World Records pentru cea mai lungă masă
realizată din materiale reciclabile. Inițiativa aparține Bloom The World și
partenerilor strategici care au organizat, pe 13 septembrie, evenimentul „Masa
Care Unește”. Peste 10.000 de
invitați, din Transilvania, dar
și din țări precum Statele Unite, Olanda, Germania sau Nepal s-au
așezat la masa comunitară lungă de peste 2.7
kilometri construită în jurul Cetății Alba Carolina. Este a treia atestare
obținută de Alba Iulia în Guinness World
Records, după cea din 2009 (Marea Îmbrățișare a Cetății Alba Carolina) și
cea din 2018 (Cea mai mare hartă a unei țări formată din oameni).
Cum s-a
desfășurat procesul de atestare a recordului
Ideea de masă din materiale
reciclabile este unică, nimeni
în lume nu a mai realizat vreodată un astfel de record. Procesul de atestare a
recordului pentru cea mai lungă masă realizată din materiale reciclabile a fost
unul riguros și a inclus: declarații oficiale ale furnizorilor de materiale
privind trasabilitatea acestora din punct de vedere al reciclării, construcția
mesei conform unor reguli stricte, măsurarea acesteia de către un topograf
autorizat, în prezența a doi martori. Apoi rezultatul a fost comunicat în
cadrul unei ceremonii speciale în fața publicului numeros format din locuitori
ai orașului Alba Iulia, precum și turiști veniți din țară și din străinătate.
Reprezentanta Guinness World Records, venită special din Turcia, a apreciat
organizarea exemplară a evenimentului.
„Lungimea minimă pentru
stabilirea recordului setat de Guinness World Records a fost de 2.700 de metri,
iar organizatorii au reușit să obțină 2.782,96 de metri. Este o onoare pentru
mine să anunț oficial un nou record pentru cea mai lungă masă făcută din
materiale reciclabile, stabilit de Bloom the World. Felicitări! Sunteți oficial
minunați!”, a declarat Seyda
Subasi-Gemici, reprezentant Guinness World Records.
Mii de oameni s-au bucurat și au aplaudat mândri obținerea
acestei distincții, care va crește vizibilitatea acestui oraș.
„Am spus-o și
pe scenă: cred că acesta a fost cel mai uman record din lume. Pentru mine,
evenimentul de pe 13 septembrie a însemnat tihnă, acasă alături de cei dragi
mie. Am demonstrat că imposibilul poate deveni posibil dacă există unitate și
respect. Au fost multe momente memorabile care mi-au umplut inima de bucurie.
Pe de o parte, atunci când am văzut cei 10.000 de oameni așezați la mese,
extrem de respectuoși și dornici de socializare, motiv pentru care le suntem
recunoscători. Pe de altă parte, momentul în care mii de oameni s-au bucurat
alături de noi la anunțul veștii că am intrat în Guinness World Records. Cu
siguranță, proiectul „Masa Care Unește” va crește și mai frumos de acum
înainte.”, a
declarat Alexa Vîlcan, Director
General Bloom The World.
Acest proiect a fost sprijinit îndeaproape de Primăria
Municipiului Alba Iulia. Pentru ca momentul să se ridice la înălțimea
așteptărilor, au fost organizate numeroase întâlniri și consultări, în cadrul
cărora s-au identificat și implementat soluții menite să depășească provocările
întâlnite la fiecare etapă de pregătire. Primăria a fost un partener de
încredere, contribuind prin mobilizarea unor servicii și departamente cheie
pentru buna desfășurare a evenimentului.
„Masa Care
Unește” a fost o experiență memorabilă care a reușit să pună Alba Iulia în
lumina reflectoarelor la nivel național și internațional. Prin amploarea și
unicitatea sa, evenimentul a devenit un ambasador turistic al orașului,
demonstrând că aici există nu doar istorie și tradiție, ci și o comunitate
capabilă să creeze momente cu adevărat extraordinare. A contribuit prin
promovarea imaginii unei comunități unite, primitoare și pline de energie
pozitivă, dar și prin faptul că a transformat Alba Iulia într-un spațiu al
recordurilor și al inovației. Cetatea Alba Carolina nu este doar un monument
istoric, este un loc care îndeamnă oamenii să se adune și să creeze proiecte,
evenimente, întâlniri, să se plimbe, să se joace și să se bucure de un spațiu
care a trecut proba timpului, în atâtea rânduri. Oricine deține idei creative
și constructive privind organizarea unor astfel de proiecte este încurajat și
binevenit să le împărtășească în Alba Iulia, oraș deschis inițiativelor menite
să aducă valoare comunității. Îi felicit pe toți ce implicați în acest proiect
de anvergură și de promovare turistică pentru Alba Iulia.” a declarat Gabriel Codru Pleșa, primarul
municipiului Alba Iulia.
Masa din
materiale reciclabile, un vis creat de trei companii locale din Alba Iulia
Visul unei mese din materiale reciclabile demnă de
Cartea Recordurilor s-a născut tot la o discuție la masă. Alexa Vîlcan,
fondatoarea Bloom The World, i-a cunoscut pe Dura Karina, administrator al
companiei Dupex și pe Ioan Rîstei, administrator al Traust Construct, iar
subiectul discuției lor a fost floristica pentru nunta celor doi. În cadrul
acelei discuții, au aflat de planurile Alexei de a include Alba Iulia din nou
în Guinness World Records.
„Am aflat că
Alexa dorea să construiască o masă mare și am întrebat cum o putem ajuta. Am
început să căutăm elemente utilizate în activitățile noastre, să vedem cum am
putea să realizăm această masă din materiale reciclabile. Traust Construct a
venit cu ideea de a folosi panourile doka, pe care le utilizează în mod
obișnuit în construcții. Ulterior, am creat un prototip folosind doi
europaleți, două panouri Doka, două rigle de lemn și opt holșuruburi. Așa a
început povestea noastră”, a mărturisit Karina Dura, administrator al companiei
Dupex.
Acestui vis s-au alăturat și Cartonero – Fabrica de
Ambalaje Cartonate. Ei au realizat fața de masă uriașă, din carton reciclat,
care a fost tipărită și montată pe 1.600 de plăci. Toți partenerii care au
contribuit la construcția mesei record au pus la dispoziție, pe lângă
materiale, și muncitori care s-au implicat voluntar la asamblarea ei.
„Pentru noi, a
fost un vis devenit realitate și un motiv de recunoștință că am putut fi o
piesă principală în acest proiect unic. Prin activitatea noastră, am unit totul
la o singură masă și am trăit emoția de a face istorie împreună.”, a adăugat Alexandru Urban, Administrator
Cartonero – Fabrica de Ambalaje Cartonate
Planurile
viitoare pentru „Masa Care
Unește”
Recordul mondial obținut la Alba Iulia, alături de cei 10.000
de oameni care au venit să se așeze la aceeași masă, nu este un punct final, ci
un început, spun organizatorii. Sub umbrela „Masa
Care Unește” ei vor să construiască și să aducă mai aproape de oameni valorile
acestui proiect: unitate, comunitate și respect. În același timp, dorința lor
este să pună România pe harta lumii prin cultură, gastronomie și ospitalitate,
demonstrând că putem fi un exemplu de creativitate și solidaritate.
Evenimentul „Masa Care Unește” de pe 13 septembrie a
fost organizat de Bloom The World,
Magic Maker Communication, Asociația 11even, AVA Smart Events, Vânzător de idei
și susținut de Primăria Municipiului Alba Iulia.
Parteneri
comerciali:
Evenimentul „Masa Care Unește” este susținut de
partenerul principal Kaufland, Fabrica de Ambalaje Cartonate, Traust Construct,
Dupex, Vel Pitar, Fairy, Apulum, CTC Group, Garage Flowers, BCR, Pepsi,
Cofetăria Corina, Exotic Fruit, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, Caraiman,
Elit, Delaco, Albatros, avis3000.ro, Depa, Albalact, Zuzu, Elfi, Apidava, Casa
Auto Sebeș, D’ale lui Vesa, La Vizitiu, Cartonero, DIGI, Oprean, Menatwork,
Hotel YVY, Centru de Imagine, Ma Tech Labs, OZ-Hami, Hotel Cetate, Astoria, Hotel
Transylvania, Hotel Mercure Alba Iulia, Hotel Aura Unirii, De la Georgia,
Amethyst, Transeuro Mezeluri.

