Traficul aerian a fost oprit până la 4:50 dimineața
Aeroportul a anunțat inițial că suspendarea zborurilor va fi menținută până la ora 1:30 GMT (3:30, ora României), însă ulterior restricția a fost prelungită până la 4:50 dimineața.
„Decizia a fost luată din cauza unei posibile serii de baloane care se îndreptau spre aeroportul din Vilnius”, a transmis operatorul într-un comunicat publicat pe pagina sa de Facebook. „Ca urmare a acestui incident, zborurile au fost afectate.”
Zborurile, redirecționate în Letonia și Polonia
Cele mai multe curse aeriene care urmau să aterizeze la Vilnius au fost redirecționate spre aeroporturile din Riga (Letonia) și Varșovia (Polonia), în timp ce plecările de pe aeroportul din capitala Lituaniei au fost anulate. Un avion care venea din Copenhaga a fost nevoit să se întoarcă în Danemarca, potrivit aceleiași surse.
Aeroportul le-a cerut pasagerilor să verifice constant site-ul oficial și anunțurile companiilor aeriene pentru informații actualizate.
Recomandări
Ioan Clămparu îi cere 200.000 de lei unui doctor care i-a întrerupt tratamentul medical. Boală gravă dezvoltată în penitenciar de liderul interlop
Incidentul se adaugă unei serii de perturbări aeriene în Europa
Reuters notează că în ultimele săptămâni, mai multe aeroporturi europene au fost afectate de incidente similare, provocate de drone sau alte obiecte zburătoare neidentificate. Printre ele se numără aeroporturile din Copenhaga și Munchen.
În august, Lituania, stat membru NATO și susținător ferm al Ucrainei, a instituit o zonă de interdicție aeriană de 90 de kilometri de-a lungul frontierei cu Belarus, ca măsură de protecție împotriva incursiunilor cu drone provenite dinspre teritoriul belarus.
Vilnius se află la doar 30 de kilometri de granița cu Belarus, o țară considerată aliată apropiată a Rusiei. Frontiera comună are o lungime de 679 de kilometri, iar autoritățile lituaniene au declarat în mai multe rânduri că sunt pregătite să reacționeze în cazul oricărei încălcări a spațiului aerian.
Autoritățile din Vilnius au anunțat că vor continua investigațiile pentru a stabili originea obiectelor observate pe radar și dacă acestea reprezintă o amenințare reală la adresa securității naționale.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO

