Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis că statele membre pot interzice aplicații precum Waze și Coyote să transmită informații privind localizarea anumitor controale rutiere și ale poliției. Pentru șoferii care se bazează frecvent pe aceste alerte, este o decizie importantă, care ar putea schimba modul în care funcționează aplicațiile de navigație, în funcție de țara în care conduc.
Înainte de a interveni, un stat trebuie, în mod normal, să ceară statului membru în care este stabilită aplicația să ia propriile măsuri și să informeze atât acel stat, cât și Comisia Europeană despre intențiile sale, cu excepția situațiilor urgente. Prin urmare, nu este vorba despre o interdicție la nivelul întregii UE, ci despre confirmarea dreptului fiecărui stat de a impune o astfel de măsură, dacă respectă procedura.
De ce contează algoritmul?
CJUE a respins și argumentul potrivit căruia aplicații precum Waze doar găzduiesc informații furnizate de utilizatori și nu sunt responsabile pentru acestea. Judecătorii au stabilit că, atunci când un serviciu folosește un algoritm pentru a decide cum, când și în ce ordine sunt transmise informațiile, el exercită control asupra acestora. Prin urmare, aplicațiile care filtrează și distribuie activ alertele nu pot invoca exonerarea de răspundere aplicabilă platformelor care doar găzduiesc conținut.
Totul a plecat din Franța
Decizia CJUE a venit în urma unor întrebări adresate de Consiliul de Stat al Franței, într-un dosar inițiat de Coyote System. Franța permite deja autorităților să interzică aplicațiilor divulgarea locației anumitor controale. CJUE a decis că statele pot impune astfel de restricții pentru protejarea ordinii și siguranței publice, dacă sunt proporționale și țintite. Coyote a contestat decizia Franței, cazul a fost judecat de Curtea de Justiție a UE, iar statul francez a avut câștig de cauză.
Întrebarea este ce guverne din UE vor acționa la fel precum cel de la Paris. În Bulgaria sau Cipru se discută despre această posibilitate. Reprezentanții poliției arată că vizați de controale sunt cei care încalcă regulile rutiere, nu cei care le respectă. Este un argument pentru eliminarea acestei funcții Waze. Pe de altă parte, sunt voci care susțin că măsura nu ar ajuta poliția să penalizeze mai mulți șoferi. Semnalele luminoase pot fi la fel de eficiente ca și algoritmii.
Prea multe reguli
AutoNext scrie că avertizarea șoferilor cu privire la un radar fix poate contribui la un condus mai prudent exact în locurile unde este necesar. În schimb, semnalarea unui control pentru alcool sau a unei operațiuni mobile a poliției poate avea efectul opus, permițându-le celor vizați să evite controalele. Curtea nu a interzis nimic, ci a oferit fiecărui stat un instrument și l-a lăsat să decidă cum îl folosește. Este de așteptat să apară multereguli diferite: o funcție de navigație care funcționează fără probleme într-o țară și devine indisponibilă imediat după trecerea frontierei. Pentru un continent care pune accent pe libera circulație, ar fi un rezultat paradoxal.
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

