Un curier în vârstă de 20 de ani, acuzat că a furat zeci de colete pe care trebuia să le livreze, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. Complicele său a fost arestat preventiv, fiind cercetat atât pentru complicitate la delapidare, cât și pentru proxenetism, după ce ar fi exploatat sexual o tânără de 18 ani cu ajutorul altor trei femei.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva unui tânăr de 20 de ani, angajat al unei firme de curierat, acuzat de delapidare în formă continuată. Față de acesta a fost luată măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, până pe 12 septembrie.
În același dosar, anchetatorii au pus sub acuzare un alt tânăr, cercetat pentru complicitate la delapidare în formă continuată și proxenetism în formă continuată, precum și trei femei acuzate de proxenetism.
Judecătoria Sectorului 5 a admis parțial propunerea procurorilor și a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a bărbatului acuzat de complicitate la delapidare și proxenetism. Două dintre femei au fost plasate în arest la domiciliu pentru 30 de zile, iar cea de-a treia a fost pusă sub control judiciar pentru 60 de zile.
Cum s-au petrecut faptele
Potrivit anchetatorilor, faptele privind delapidarea au avut loc în 20 octombrie 2025. Curierul, ajutat de complicele său, ar fi sustras 22 de colete pe care trebuia să le livreze, provocând firmei de curierat un prejudiciu de 59.253,51 lei.
Tot în aceeași zi, cei doi ar fi încercat să își însușească alte 42 de colete, în valoare de 179.187,29 lei. Tentativa a fost însă dejucată după ce echipa de securitate a companiei a identificat suspiciuni de fraudă și a oprit coletele în depozit pentru verificări.
Ancheta a scos la iveală și alte infracțiuni. Procurorii susțin că, în 29 aprilie 2026, complicele curierului a determinat o tânără de 18 ani să practice prostituția în mai multe locații din București, cu sprijinul a trei femei. Potrivit anchetatorilor, acestea controlau activitatea victimei și încasau banii obținuți din prostituție.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care au fost comise faptele și a întinderii prejudiciului.

