Ciprian Ciucu s-a prezentat, miercuri dimineață, la Tribunalul București, acolo unde judecătorii trebuie să decidă dacă îi ridică sau nu controlul judiciar în dosarul în care e acuzat de luare de mită în timpul campaniei electorale din 2025. În fața jurnaliștilor, Ciprian Ciucu nu a vrut să facă nicio declarație atât la intrarea la instanță, cât și la ieșire.
UPDATE – Ciprian Ciucu s-a prezentat la instanță
Deși era așteptat miercuri dimineață la Secția 25 de Poliție pentru a semna controlul judiciar, primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, s-a prezentat la instanță. Liberalul nu a anunțat Poliția că nu va ajunge la secție, însă prezența în fața judecătorilor nu i-ar crea probleme, pentru că arată că se află în continuare în țară și că nu a încălcat măsura impusă. La sosirea la instanță, Ciprian Ciucu a ales să nu răspundă întrebărilor puse de jurnaliști.
Știre inițială – Ciprian Ciucu, la Poliție
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, este așteptat în mai puțin de o oră la Secția 25 de Poliție din Sectorul 6, după ce procurorii DNA l‑au pus sub acuzare pentru luare de mită și l‑au plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. Suma vizată în anchetă ar fi de 250.000 de euro.
Potrivit anchetatorilor, dosarul își are originea într-o investigație privind jocurile de noroc, în urma unei sesizări care ar fi dus la descoperirea unor presupuse favorizări și urgentări de avize pentru mai mulți oameni de afaceri, în perioada în care Ciucu era primar al Sectorului 6. Aceștia l-ar fi sprijinit în campania electorală, coordonată de Ilie Bolojan și Dan Motreanu, care urmează, la rândul lor, să fie audiați de DNA.
Ciucu a contestat măsura controlului judiciar la Tribunalul București.

