AUR și Patriots Network au reunit la București lideri politici și specialiști din mai multe state pentru o dezbatere despre direcția în care se îndreaptă Europa. Discuțiile s-au concentrat pe subiectele fierbinți, de la apărare și securitate, până la economie și suvenaritate.
”Suntem etichetați extremiști și fasciști, dar suntem patrioți”
”Aceasta este adevărata lume în care trăim astăzi, în Europa. O lume care este împotriva ideilor noastre, împotriva valorilor noastre, a civilizației noastre și chiar a existenței noastre. Suntem etichetați drept extremiști, globaliști, fasciști, rasiști și în multe alte feluri. Dar noi suntem patrioți, suveraniști și conservatori. Iubim libertatea, normalitatea, familiile noastre și țările noastre. Iubim adevărul”, a declarat George Simion.
”Oamenii încep să se trezească”
La rândul său, Anthony Bovino, ofițer al Patrulei de Frontieră a Statelor Unite ale Americii, a spus că ”acum șase ani nu existai, George. Acum șase ani nu existai, iar acum partidul tău este al doilea cel mai mare din România. Oamenii încep să se trezească. Ar fi fost cel mai mare partid din România, doar că nu ați avut alegeri pentru că se tem. Văd același lucru și la politicienii din Statele Unite, se tem”.
Dan Dungaciu, prim-vicepreședintele AUR, a subliniat că ”discuțiile acestea sunt foarte vii din puctul acesta de vedere, pentru că nu există neapărat unanimități sau nu este de fiecare dată unanimitate în ceea ce priveşte diversele partide suveraniste din Europa, care n-au nici uzul, nici uzajul, nici tradiţia politică pe care o au partidele de mainstream şi care se află acum, majoritatea dintre ele, la capăt de drum”.
”De câțiva ani ni se vinde o poveste frumoasă”
”De câțiva ani ni se vinde o poveste frumoasă: o Europa care se apără sub un singur steag, cu o singură comandă de la Bruxelles, iar toată lumea investește și beneficiază de rezultate”, a transmis Ramona Bruynseels, deputat AUR.
Totodată, Mihail Neamțu, membru al Camerei Deputaților, a afirmat că „sunt foarte multe probleme care ies la iveală atunci când analizezi UE. Noi reprezentăm un partid eurosceptic sau, în orice caz, un partid eurorealist, care vede și minusurile și plusurile și care vrea, în primul rând, să pună în prim-plan suveranitatea poporului.”
”Trăim un moment foarte important pentru noi, europenii. Pentru prima dată, începem să câștigăm, iar săptămâna trecută am obținut o victorie importantă în lupta împotriva migrației ilegale”, a conchis António Tânger Corrêa, europarlamentar portughez.

