Monumentul dedicat celor doi artişti cu voci legendare, care au interpretat în duet imnului oficial al Jocurilor Olimpice de vară din 1992, va fi instalat în Parcul Glories, recent renovat.
Anunţul a fost făcut joi de primarul Barcelonei, Jaume Collboni, în cadrul unui podcast al postului Catalunya Radio, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la lansarea piesei “Bohemian Rhapsody” a trupei Queen.
Cu această ocazie, Jaume Collboni a declarat că oraşul Barcelona va relua o iniţiativă propusă pentru prima dată în 2018, când el a sugerat ca două străzi adiacente să poarte numele starurilor Freddie Mercury şi Montserrat Caballé.
Primarul a menţionat că acest oraş spaniol are “o datorie” faţă de cei doi artişti, “pentru tot ceea ce au însemnat ei pentru Barcelona olimpică, cu muzica lor care a inspirat o întreagă generaţie”.
Cum a fost creat cântecul “Barcelona”
Freddie Mercury şi Montserrat Caballé au compus şi au înregistrat împreună piesa “Barcelona”, care a devenit imnul definitoriu al Jocurilor Olimpice de vară din 1992 şi un simbol al acestui oraş spaniol.
Colaborarea lor a început în 1983, când Freddie Mercury a devenit un admirator al sopranei Montserrat Caballé după ce a ascultat-o cântând la Royal Opera House din Londra.
Câţiva ani mai târziu, solistul trupei Queen a călătorit la Barcelona şi s-a întâlnit cu soprana spaniolă la Hotelul Ritz, unde au decis să compună împreună o melodie.
În contextul în care Jocurile Olimpice de vară fuseseră deja atribuite Barcelonei, iar Montserrat Caballé se pregătea să compună o piesă pentru eveniment, Freddie Mercury s-a alăturat acestui proiect, îmbinând rockul şi opera într-un mod care a captivat întreaga lume.
Cei doi au interpretat piesa “Barcelona” în direct în 1988, în faţa Fântânii Magice de pe colina Montjuic din oraşul spaniol, după ce piesa a fost aleasă ca imn oficial al următoarei ediţii a Jocurilor Olimpice.
Deşi Freddy Mercury a decedat cu opt luni înainte de ceremonia de deschidere din 1992 şi piesa nu a fost interpretată în acea seară, cântecul “Barcelona” a fost difuzat pe tot parcursul Jocurilor Olimpice de vară din 1992.
AGERPRES
Citește pe Antena3.ro
Provocarea care a stârnit isterie: o sală de sport a anunțat că oferă un Porsche celui care reușește să slăbească 50 kg în 3 luni

