Președintele a fost întrebat luni seara, în cadrul unui interviu la Antena 1, dacă își dorește al doilea mandat.
„Este devreme, dar în principiu îmi doresc (…) ca să faci lucruri în societate necesită timp”, a răspuns Nicușor Dan.
Potrivit lui Nicușor Dan „România trebuie să-și dezvolte o viziune economică și să vadă care este potențialul său real de dezvoltare”. El a arătat că economia trebuie să se dezvolte în zonele de tehnologie, IT și inteligență artificială, dar și bazându-se pe tradiția din industriile extractivă, chimică și militară.
„Trebuie să avem cifre, obiective, în care să punem că pe domeniul asta, produsul economic va fi atât în cinci, zece ani”, a explicat Nicușor Dan adăugând că diplomația trebuie să contribuie la creșterea economică.
(sursa: Mediafax)
Citește pe Antena3.ro
Un bărbat și-a înscenat moartea ca să vadă câți oameni vin la înmormântare. La crematoriu le-a provocat un șoc celor prezenți

