Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) confirmă preluarea, în condițiile legii, a cotei de o jumătate (1/2) din imobilul situat pe strada Nicolae Bălcescu nr. 29, din Sibiu. Preluarea vine ca urmare a unei moșteniri vacante culese de Statul român, prin care acesta a dobândit dreptul de coproprietate. Procedura de preluare a fost gestionată de Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Sibiu, sub coordonarea Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Brașov. În urma corespondenței purtate cu foștii proprietari și în conformitate cu atribuțiile prevăzute de lege pentru organul de valorificare, instituția a procedat la intrarea în imobil, în calitatea Statului român de coproprietar. Subliniem că foștii proprietari și-au exprimat acordul cu privire la accesul A.J.F.P. Sibiu în spațiul respectiv, fără a participa la acest demers, ceea ce a pus A.N.A.F. în situația de a prelua bunul prin schimbarea yalei ușii de la intrare. „ANAF are obligația de a administra și valorifica bunurile care intră în patrimoniul statului, în strictă conformitate cu prevederile legale. În acest caz, instituția a acționat transparent și cu respectarea procedurilor, asigurând exercitarea drepturilor statului român ca proprietar”, a declarat Adrian Nica, președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală. ANAF va continua să acționeze în mod transparent și echitabil, asigurându-se că toate bunurile care revin statului, indiferent de natura lor, sunt administrate și valorificate corect în beneficiul bugetului public.
În Tendințe
- Surpriză în Orientul Mijlociu! Siria și Hezbollah s-ar fi întâlnit în secret în Turcia pentru a calma tensiunile
- Provocarea zilei pe „Adevărul”: „Pasăre de vânătoare”. Știi să rezolvi integrama?
- MEDIAFAX 35. 1999 – Papa Ioan Paul al II-lea vine în România. Are loc ultima mare Mineriadă
- Răsturnare de situație. Execuția unei femei care se află de 30 de ani în închisoare, oprită în ultimul moment
- Miniștrii Energiei din UE caută soluții pentru criză. Temeri privind motorina din SUA
- „Războinicii secolului”, adevărate tancuri ale lumii medievale. Cum au reinventat fancezii cu sânge viking arta războiului călare
- Operațiune uriașă în 19 țări, inclusiv România. Telefoane folosite ar fi fost ambalate și vândute ca noi
- Compania OpenAI și-a cerut scuze public după ce modele sale au spart un site guvernamental australian

