Hairstilistului îi place să se joace cu nuanțe îndrăznețe, dar armonios integrate, tunsori moderne și tehnici de colorare care evidențiază textura părului și subliniază individualitatea fiecărui client, astfel că, de la an la an, vine cu alte și alte propuneri în fața publicului. „Revin culorile calde. Atât arămiul, arămiul teracotă, arămiul foarte aprins, combinația de arămiuri și de joc de balayage între arămiu și ciocolatiu, dar și movul prună. Se poartă și roșul cherry foarte tare pentru că sunt, într-adevăr, niște nuanțe care sunt de foc pentru toamnă, dar și pentru sezonul următor. Pe lângă aceste nuanțe sunt și nuanțele naturale de pământiu, dar cea mai folosită tehnică în continuare și anul acesta și anul următor este tot de balayage. Diferită, în schimb, mici particularități. Avem contouringul un pic mai accentat. Important este că avem libertatea de a ne juca cu aceste tehnici de colorare și obținem niște rezultate foarte frumoase”, a explicat Adrian Perjovschi pentru Libertatea.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 5
Recomandări
Cum plănuiește Ioana Timofte, nepoata fostului șef SRI, să scape de dosarul delapidării de 2 milioane de euro de la CN „Controlul Cazanelor”
A ținut să puncteze faptul că modelele cu care vine în fiecare an în fața publicului nu sunt un etalon pentru cliente. Fiecare femeie trebuie să își studieze foarte bine anatomia feței și mai apoi să încerce să se alineze trendurilor. „Dacă avem un păr scurt, într-adevăr arămiul se vede un pic mai puternic, dar dacă avem un arămiu mai șters, mai cuminte, mai domolit, să zicem că nu pupă atât de bine cu tunsoare. Dar dacă avem un pixie, un hibrid între tunsoarea scurt și bob, vine foarte bine cu un portocaliu aprins. Sau dacă avem un arămiu care este natural, putem să-l accentuăm foarte tare cu niște șuvițe mult mai intense de arămiu sau de galben. Adică trebuie să creem acel contrast și acele accente de culoare care scot în evidență trăsăturile foarte bine”, a completat specialistul.
„Avem atât de multe subtonuri și nuanțe, încât putem să ne jucăm cu ele”
Fie că aleg să-și mascheze firele albe, fie că vor să schimbe nuanța părului sau pur și simplu își doresc să experimenteze trendurile actuale, femeile trebuie să țină cont de sfatului specialistului. Asta recomanda Adrian Perjovschi care sfătuiește pe toată lumea să jongleze cu tonuri, subtonuri, nuanțe, cât mai aproape de culoarea naturală a părului.
„Atunci când alegem o culoare sau o tunsoare trebuie să ne consultăm foarte bine cu hairstylistul la care mergem de obicei și în care avem încredere și să ascultăm sfaturile, iar acele argumente să fie foarte bine definite pentru că depinde foarte mult de cum ai culoarea tenului, culoarea ochilor, forma feței. Sunt persoane cărora nu li se potrivesc culorile calde și atunci le vin foarte bine culorile reci, plus, de asta chiar dacă le-ar veni bine cu o nuanță caldă ele nu se simt bine și nu se identifică cu acea culoare și își doresc o culoare mult mai rece. Dar știi cum e? Cu ce culoare naturală ne naștem aia ne vine cel mai bine și putem să jonglăm cu variații din aceeași paletă. Noi vorbim de blond, brunet și roșcat, dar avem atât de multe subtonuri și nuanțe încât putem să ne jucăm cu ele într-o varietate foarte mare de combinății”, a mai explicat Perjovschi pentru Libertatea.
A sărbătorit 25 de ani de carieră
Își permite să ofere aceste sfaturi după o carieră de 25 de ani în domeniu și după 17 ani în care are propriul salon de înfrumusețare. Adrian Perjovschi a devenit un nume important în industria de beauty din România după ani de muncă, studiu și mai ales practică. „De când m-am apucat de meserie știam două lucruri: că îmi doresc să ajung printre cei mai buni și că îmi doresc să am salonul și business-ul meu, să am oamenii mei și să duc mai departe, să împărtășesc aceste cunoștințe ale meseriei. Am și muncit, m-am și împrumutat, m-au susținut și părinții. Deci a fost un mix și de fiecare dată am reinvestit ce am câștigat, atât în profesie, în cunoștințe și apoi în business pentru că în felul acesta am ajuns aici”, ne-a mai declarat Perjovschi la inaugurarea unui nou salon de înfrumusețare.
Video: Ada Cheroiu
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO

