Luni, 15 Septembrie 2025, ora 07:42
2269 citiri
Băncile au câștigat procesul cu ANPC FOTO Pexels
Băncile își consolidează avantajul în litigiile cu ANPC pe tema anuităților: Tribunalul București a respins apelurile instituției în mai multe dosare, ridicând la șapte numărul proceselor câștigate definitiv de instituțiile financiare. Deși toate cele 19 bănci mari fuseseră amendate în 2023 pentru practici considerate înșelătoare la creditele cu rate egale, instanțele au respins pe bandă rulantă acuzațiile, fie pe fond, fie din motive procedurale, menținând un scor covârșitor, 19–0, în favoarea sistemului bancar.
Tribunalul București a respins, peste vară, apelul ANPC în patru dosare cu băncile. OTP Bank (Banca Transilvania după fuziune), Vista Bank, Alpha Bank (UniCredit Bank după fuziune) și Raiffeisen Bank au câștigat astfel definitiv contestațiile depuse în 2023 împotriva sancțiunilor aplicate de ANPC, în primăvara acelui an, arată Profit.ro.
Acuzații de înșelăciune
Cele mai mari 19 bănci din România au fost amendate de ANPC pentru că ar fi înșelat consumatorii atunci când au acordat credite cu amortizarea în rate egale – așa-numitele anuități – și ar fi încălcat astfel Legea 363/2004 privind practicile comerciale incorecte sau înșelătoare, lucru contestat vehement de către bănci, dar și din interiorul ANPC.
ANPC susține că în sistemul anuităților consumatorii sunt prejudiciați prin faptul că la începutul perioadei de creditare plătesc mai mult dobânzi, în proporție de 75%, și doar 25% din suma împrumutată și că astfel datoria către creditor scade mai greu.
garsoniere de vanzare bucuresti
Mai mult, ANPC a susținut în sancțiunile aplicate băncilor că debitorul cu pregătire medie nu ar fi putut înțelege graficele de rambursare, formate preponderent din cifre, aserțiune respinsă de instanțe.
Judecătorii au mai arătat că rambursarea creditelor în anuități este prevăzută de lege. O altă variantă prevăzută în lege este rambursarea în rate descrescătoare, sistem care înseamnă o valoare totală de plată mai mică, dar rate inițiale mai mari, ceea ce înseamnă că debitorii se califică la sume mai mici de împrumutat.
La un credit de 100.000 de euro pe 30 de ani, cu o rată de dobândă curentă de 5% pe an, în sistemul de anuități ratele sunt de 537 de euro/lună, prima rată fiind compusă din 120 de euro principalul și 417 euro dobândă, în timp ce dobânzile totale ajung la 93.250 de euro.
În sistemul cu rate descrescătoare, prima rată este de 694 de euro, iar dobânda totală de plată este de 75.200 de euro.
Contravenții anulate din motive procedurale
Cele mai multe contravenții au fost anulate pentru că ANPC a ieșit din termenul de 6 luni pentru aplicarea sancțiunii de la data semnării contractului, adică presupusele fapte s-au prescris.
Horia Constantinescu, președintele ANPC de la momentul sancționării băncilor, a emis și ordine către bănci, într-o atmosferă încărcată de acuzații, prin care a cerut să fie emise noi grafice de rambursare prin care ratele să fie plătite în proporții egale de dobânzi și capital împrumutat, ceea ce ar fi reprezentat o inovație, din moment ce împrumuturile nu s-ar fi închis matematic.
Aceste ordine au fost suspendate de instanțe și au fost în unele cazuri anulate după emiterea unei decizii definitive, iar în altele așteaptă deciziile judecătorilor. Spre exemplu, în mai, Curtea de Apel București a anulat Ordinul împotriva ProCredit Bank, după ce banca a câștigat în apel în fața ANPC în speța principală. Băncile sancționate de ANPC sunt Banca Transilvania, BCR, BRD, ING Bank, CEC Bank, UniCredit, Raiffeisen Bank, OTP Bank, Exim Banca Românească, Garanti Bank, Libra Bank, First Bank, Intesa SanPaolo Bank, Alpha Bank, Vista Bank, Patria Bank, Credit Europe Bank, Techventures Bank și ProCredit Bank. First Bank, Libra Bank, ProCredit Bank, OTP Bank, Vista Bank, Alpha Bank și Raiffeisen Bank au câștigat definitiv contestațiile.
Apelurile ANPC împotriva dosarelor Credit Europe Bank și Techventures Bank ar fi trebuit să se judece zilele trecute, însă au fost amânate ca urmare a protestului (grevei) magistraților.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent

