MApN afirmă că drona rusească a orbitat pentru aproximativ 50 de minute, de la nord-est de Chilia Veche spre sud -vest de Izmail. Drona ieșit din spațiul aerian românesc, spune Ministerul Apărării, în dreptul localității Pardina, îndreptându-se către Ucraina.
„Aeronavele F-16 au avut contact intermitent cu ținta, vizual și radar, urmărind-o pe tot parcursul evoluției”, arată un comunicat de presă.
MApN precizează că piloții au primit autorizarea de a doborî ținta, însă în momentele în care au avut contact direct, au evaluat riscurile colaterale și au decis să nu deschidă focul.
„În sprijinul aeronavelor românești au venit și aliații germani dislocați la Mihail Kogălniceanu cu două aeronave Eurofighter Typhoon, care au monitorizat zona până la ora 21.30”, mai arată ministerul.
Ministerul Apărării precizează că ministrul autorizează doborârea dronelor
Ministerul precizează că legea nr. 73 din 2025 oferă cadrul legal pentru doborârea dronelor și a vehiculelor aeriene care pătrund neautorizat în spațiul aerian național.
Cu toate că a fost adoptată în luna iunie, legea nu are încă norme de aplicare.
„Măsurile prevăzute la art. 11 sunt dispuse în raport cu nivelul amenințării, în limitele dreptului internațional aplicabil, după ce au fost luate în considerare toate circumstanțele specifice ale evenimentului și ținând cont de prioritatea protejării vieții persoanelor, ultima soluție posibilă dispusă fiind nimicirea aeronavei care utilizează neautorizat spațiul aerian național.ˮ
În baza aceeași legi, ministrul apărării naționale a semnat, în luna iulie 2025, ordinul prin care autorizarea de doborâre a dronelor revine comandanților desemnați prin planurile de operații, precizează MApN.
Reamintim că o dronă a pătruns în spațiul aerian al României sâmbătă după-amiază, pe 13 septembrie, conform unui comunicat trimis de Ministerul Apărării Naționale(MApN).
Două avioane F-16 au decolat la ora 18:05 de la Baza Aeriană Fetești, pentru „a monitoriza situația aeriană la granița cu Ucraina, ca urmare a unor atacuri aeriene rusești asupra infrastructurii ucrainene pe Dunăre”, precizează MApN.
La 18:12 a fost trimis un mesaj Ro Alert pentru nordul județului Tulcea, iar cele două avioane de luptă au detectat, 11 minute mai târziu, la 18:23, o dronă în „spațiul aerian national, pe care au urmărit-o până la aproximativ 20 de kilometri sud vest de Chilia Veche, când a dispărut de pe radar”, afirmă MApN.
Drona nu a zburat deasupra vreunei zone locuite și nu a „reprezentat un pericol iminent pentru securitatea populației”.
Sistemele radar ale armatei și aeronavele aflate în aer au monitorizat situația, iar „echipe de specialiști sunt pregătite să înceapă căutarea posibilelor resturi ale vehiculului aerian”, a menționat sâmbătă Ministerul Apărării.
Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a declarat sâmbătă seară pentru Europa Liberă că drona a părăsit spațiul aerian românesc și că nu a căzut pe teritoriul național.
Sâmbătă seară, ministrul Apărării a afirmat într-un interviu la Antena 3 CNN, citat de news.ro, legat de aplicarea acestei legi, că „procedurile care urmează să fie trecute prin CSAT şi sunt pe masa CSAT-ului vor trece în următorul CSAT”.
„Am luat toate aprobările în aceste luni de vară, sunt legate de procedurile de intervenţie în cazul aeronovelor cu pilot. În acest moment, pentru angajarea împotriva aeronavelor cu pilot funcţionăm practic pe legea veche, unde ministrul trebuie să dea aprobare pentru angajare. Şi eu am tot timpul un telefon asupra mea cu o aplicaţie, dacă ştiu că sunt într-o zonă fără semnal pe comandă în jos are altcineva această posibilitate de aprobare”, a explicat Ionuţ Moşteanu.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

