Ce a spus Trump în cadrul întâlnirii cu omologul sud-coreean
În cadrul unei întâlniri la Casa Albă cu omologul său sud-coreean, Lee Jae Myung, Trump a declarat:
„Ei trebuie să ne dea magneţi. Dacă nu ne dau, atunci le vom impune drepturi vamale în jur de 200%. Însă eu cred că nu vom avea o problemă cu asta”.
Această amenințare vine ca răspuns la recenta decizie a Chinei de a impune licențe pentru exportul de pământuri rare, materiale esențiale în industria auto, electronică și de armament.
Statul-partid chinez a impus, la începutul lui aprilie, o licenţă în vederea exportului acestor materii strategice, o decizie percepută ca o măsură de retorsiune faţă de taxele vamale americane.
Oficiali americani şi chinezi s-au întâlnit în trei rânduri în ultimele luni, pentru a aplana un anumit număr de subiecte legate de relaţiile lor comerciale.
În urma acestor întâlniri, cele două ţări au convenit să menţină taxele vamale de 30 şi, respectiv 10% pe care şi le impun reciproc, pe o perioadă de 90 de zile, care a fost prelungită a doua oară până în noiembrie.
În ciuda amenințărilor, Trump a afirmat:
„Cred că avem o relaţie genială cu China. Am vorbit destul de recent cu preşedintele Xi (Jinping) şi, la un moment dat în acest an, trebuie să ne ducem în China”, a adăugat Donald Trump.
Recomandări
„System Shock”, protocolul secret prin care aviația Israelului a spulberat apărarea aeriană a Iranului
Implicații strategice
Caracterul strategic al acestor minerale a determinat Departamentul american al Apărării să intre în capitalul unei întreprinderi americane de exploatare – MP Materials -, al cărei principal acţionar va deveni.
Beijingul a obţinut, la rândul său, o relaxare a exporturilor de semiconductori de înaltă precizie provenind din Statele Unite, a căror vânzare către întreprinderi chinezeşti a fost înăsprită treptat, mai ales în timpul predecesorului democrat al lui Donald Trump, Joe Biden.
Preşedintele american Donald Trump a majorat taxele vamale pentru zeci de țări, insistând astfel cu planul său de a „restructura comerțul global în beneficiul angajaților americani”, relatează Reuters.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO

